12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialONU: Aproximativ 6.400 de sirieni s-au refugiat în Iordania în ultimele 24...

ONU: Aproximativ 6.400 de sirieni s-au refugiat în Iordania în ultimele 24 de ore

Aproximativ 6.400 de noi refugiaţi au ajuns în ultimele 24 de ore în Iordania, în tabăra de la Zaatari, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR), relatează AFP, potrivit Mediafax.

Joi, 4.400 de refugiaţi au pătruns pe teritoriul Iordaniei, iar alţi 2.000 au ajuns în timpul nopţii, a declarat Melissa Flemming, subliniind asupra “numărului-record de refugiaţi, 30.000 de la începutul lunii”, care au ajuns în ultima perioadă în Iordania.

În prezent, în tabăra Zaatari se află aproximativ 65.000 de refugiaţi. Tabăra a fost inaugurată în iulie 2012. “Echipele din taberele de refugiaţi lucrează zi şi noapte pentru a afla şi răspunde nevoilor lor”, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Refugiaţii sunt îndeosebi femei, copii şi persoane în vârstă, iar condiţiile din tabere sunt precare.

“Anunţăm cu profundă tristeţe decesul a trei copii refugiaţi în cursul acestei săptămâni”, un copil în vârstă de doi ani, iar celălalt în vârstă de două luni, morţi la scurt timp după ce au ajuns în tabără, dar şi a unui bebeluş de două zile, născut de urgenţă în tabără.

În decembrie, HCR a înregistrat 16.413 noi refugiaţi sirieni în Iordania, 13.000 în noiembrie şi 10.000 în octombrie.

Numărul noilor sosiţi s-a dublat în mai puţin de o lună şi s-au triplat începând din octombrie. HCR cooperează cu Guvernul iordanian pentru deschiderea unei noi tabere, numită Halabat, prevăzută pentru sfărşitul lunii. La început tabăra va putea să găzduiască 5.000 de persoane, iar ulterior un total de 30.000 de refugiaţi.

Iordania găzduieşte în prezent peste 300.000 de refugiaţi sirieni, dintre care 206.630 înregistraţi de HCR. ONU se aşteaptă ca numărul de refugiaţi sirieni în cele patru ţări vecine să se dubleze şi să ajungă la 1,1 milioane de persoane până în iunie, în cazul în care conflictul va continua.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă