17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialOferta de mita, scrisa pe o hârtiuţa, proba beton pentru care primarul...

Oferta de mita, scrisa pe o hârtiuţa, proba beton pentru care primarul din Navodari a fost ȋncătuşat

 

Nicolae Matei, primar PSD ȋn  orasul  Năvodari, a fost  arestat 29 de zile de Tribunalul Bucuresti  pentru că i-a oferit mita şefului anchetatorilor săi de la IPJ Constanta. Primarul a oferit mita  chiar ȋn biroul ofiţerului , mita scrisă pe o hârtiuţă. După ce şeful anchetatorilor a citit oferta, edilul a luat hârtiuţa, a rupt­-o, dar a aruncat-o ȋn coşul de gunoi a ofiţerului.

Potrivit unor surse judiciare, primarul Nicolae Matei s-a dus la Constanţa pentru a-l ruga pe şeful anchetatorilor săi de la Serviciul Investigare Fraude, din cadrul IPJ Constanţa, să-i ȋnchidă dosarele penale pe care  le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic.

 La schimb, i-a oferit două terenuri pe malul mării.  El a scris oferta pe un bileţel ( de frica sa nu fie inregistrat)  şi, după ce ofiţerul a citit bileţelul, edilul  a  luat biletul, l-a rupt şi l-a aruncat la coşul de gunoi din biroul ofiţerului. După ce edilul a părăsit biroul, ofiţerul a luat bucăţile de hârtie din coş, a reconstituit bileţelul şi a sesizat DNA.

Ofiţerul denunţător ar  trebui să intre ȋn programul de protecţie a martorilor- spun specialiştii

 Surse judiciare spun că ar fi necesar ca denunţătorul să intre ȋntr-un program de protecţie a martorilor, mai ales că  ofiţerul, expert inclusiv ȋn obţinerea probelor anticorupţie, a lucrat o perioadă şi la DNA, iar ȋn zona Năvodari-Constanţa “legile” sunt impuse de samsarii tranzacţiilor ilegale cu terenuri,  precum  şi de lideri de grupări infracţionale puternice, formate din interlopi  şi gulere albe, ce derulează  afaceri nelegale ȋn porturi.  Ofiţerul ştie la ce s­-a expus, deocamdată nu a cerut protecţie, spun sursele RL.

De precizat că ofiţerul ştie să pregătească  probatoriul:  a ȋnregistrat ca la carte negocieri, aranjamentele cu edilul si cu  cei ce urmau să devina proprietari provizorii, precum  şi modalitatea ȋn care ofiterul urma să ajungă apoi  ȋn posesia terenurilor. A adunat actele care arată simularea vȋnzării terenurilor către intermediari. Conform  contractelor, preţul acestor terenuri era de 59.000.

Joi dimineaţa, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe primarul Nicolae Matei şi l-au prezentat magistratilor de la Tribunalul Bucureşti care au emis  mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Primarul din Năvodari era ȋn conflict cu  baronii locali Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

Reamintim cititorilor că Nicolae Matei era ȋn conflict deschis cu şefii supremi ai judeţului Constanţa ,  preşedintele consiliului judeţean Nicuşor Constantinescu şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, puternici baroni locali PSD.

Ultimul litigiu era legat de portul Midia: primarul Matei voia portul Midia ȋn administrarea oraşului Năvodari, iar cuplul Constantinescu/ Mazăre  doreau ca toate porturile din judeţ să intre ȋn administrarea consiliului judeţean, iar din profit oraşul Năvodari să primeasca doar 2%.

Au existat şi alte conflicte intre cele doua grupuri PSD legate de contracte reabilitari drumuri, investiţii de infrastructură gen canalizare, termoficare,  aductie apă, gaze, crearea de locuri de relaxare, un parc, terenuri de sport, chiar un complex monumental ȋnconjurat de figurine, spun surse locale. A respins realizarea unei gropi de gunoi la Năvodari.  Primarul i-a ȋnfruntat pe Mazare si Constantinescu, şi a făcut aşa cum a vrut: a cedat contractele apropiaţilor săi, a vândut terenurile localitătii cui a vrut şi cu cât a vrut ( impunându-si voinţa ȋn consiliul local), inclusiv terenuri din nordul Mamaiei, locatie aflata sub stapanirea  lui Mazare.

Conflictul a fost atât de mare ȋncât Mazare şi Constantinescu nu-l mai voiau candidat al USL la alegerile locale. Insă, după ce edilul Matei  i-a ameninţat că va merge la Liviu Dragnea, Victor Ponta si Adrian Nastase ( pe atunci Nastase nu fuserse condamnat definitiv) şi că apoi va candida din partea altui partid, s-a stins acest conflict. Matei a câştigat al treilea mandat ca primar PSD cu 70% din voturi..

 Un localnic ne-a relatat, sub protectia anonimatului, ca dosarele penale de la IPJ Constanta cu ilegaliţăţile primarului   ar fi fost făcute la ordinul presedintelui consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, si al primarului Radu Mazare. Mai ales ca erau usor de facut deoarece edilul ar fi  condus orasul ca si cum ar fi fost propria mosie. “Il copia pe Mazare” spun surse locale.

Desi NicoLae Matei si Nicusor Constantinescu sunt in conflict de mai multi ani, presedintele Consiliului Judetean Constanta Constantinescu  n-a scapat ocazia de a-l ataca pe Traian Basescu, acuzand  ca anchetarea primarului PSD  face parte dn campania de poliTie politica orchestrata de presedintele tarii impotriva USL.

De ce  DNA  a cerut  arestarea primarului din Navodari

Potrivit unui comunicat DNA, in perioada iunie-octombrie 2012, Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care inculpatul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic.

În schimb, ofiţerului de poliţie i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei.Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar la data de 14 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

La data de 15 noiembrie 2012, inculpatul urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, preciza DNA. Tribunalul a dispus arestarea inculpatului.

 

De ce l-au votat localnicii, desi baronii locali ai PSD nu erau de acord cu o noua candidatura a lui Matei

A facut foarte multe; in mandatele sale orasul nostru a crescut mult, a facut parcuri, termoficare, drumuri, a reparat drumuri, canalizare, tot ce inseamna infrastructura, deci a rulat bani multi si, ca majoritatea edililor din Romania, probabil si-a tras si el partea sa, asa ca probabil acel politist de la investigare fraude poate era pus chiar de Nicusor Constantinescu sau Mazare sa-i deschida dosare penale spun surse din Navodari.

Instrumentarea dosarelor la IPJ Constanta nu ar fi fost prea greu de realizat- spun surse locale- deoarece Matei a patronat multe investitii, deci a rulat multi bani ca ordonator de credite, a jonglat cu terenuri, cu licitatii sau cu incredintari directe de lucrari fara a respecta intotdeauna legislatia.

Exemple de afaceri presupus dubioase ale primarului Matei, descrise de presa locala

De-a lungul mandatelor, Matei a realizat retele de alimentare cu apa si canalizare, reteaua de alimentare cu gaze, sala de sport, instalatia de alimentare cu apa pe strazile Toamnei si Frunzelor, amenajarea parcului Aleea Trandafirului, monument- un postament cu lei inconjurat de un gard cu figurine, sistemul de irigatii din orasul Navodari, parcarile din multe zone ale orasului zone. Pentru realizarea complexului rezidential Beach Land primaria a asigurat toate utilitatile: canalizare, iluminat public stradal, retea de gaze. Plus ca, la initiativa sa, a fost infiintata SC Termica Distributie Navodari SRL pentru asigurarea serviciilor publice de alimentare cu energie termica, in sistemul productie-transport-distributie. Dar aceeasi firma s-a ocupat si de a turnat mixturile asfaltice, a pietruit si a plombat strazile din Navodari, a schimbat bordurile si a plantat stalpi de betonSurse spun ca pentru realizarea acestor obiective, Matei incredita de cele mai multe ori direct lucrarile, ceea ce nu exclude favorizarile, iar cand facea licitatii, ele ar fi fost castigate de apropiatii sai. Intre apropiati s-ar afla si cumnatul sau, cu firma SC Dormarbib Group SRL.

Reamintim ca primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost ridicat miercuri de procurorii anticoruptie si dus la Bucuresti pentru audieri. Dupa circa sase ore de ancheta, a fot retinut si apoi arestat 29 de zile. Avocatul lui Nicolae Matei a anuntat ca va face recurs impotriva arestarii preventive.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...

Blinken spune că Israelul are nevoie de un plan clar și concret pentru viitorul Gaza

Israelul are nevoie de un plan clar și concret pentru viitorul din Gaza, unde se confruntă cu potențialul unui vid de putere care ar...

Iohannis reacționează la vestea tragică din Slovacia. “Sunt șocat să aflu”

Klaus Iohannis s-a declarat șocat de faptul că premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. "Şocat să aflu de faptul că prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico,...
Ultima oră
Pe aceeași temă