19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialObama va face o vizită istorică în orașul Hiroshima, lovit de bomba...

Obama va face o vizită istorică în orașul Hiroshima, lovit de bomba atomică americană

Casa Albă are în vedere o vizită a lui Barack Obama la Hiroshima, prima a unui preşedinte al Statelor Unite în acest oraş japonez distrus de bomba atomică în 1945, a făcut cunoscut un oficial american, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele Barack Obama urmează să se deplaseze la sfârşitul lunii mai în Japonia pentru a participa la summitul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale G7, organizat în acest an într-un mic oraş din centrul arhipelagului. 

Programul exact al periplului său nipon nu a fost stabilit încă, dar o vizită la Hiroshima nu este exclusă, a afirmat acest oficial, sub acoperirea anonimatului, în marja vizitei efectuate de liderul american în Argentina. 

Decizia va fi luată după reuniunea, prevăzută la 10 şi 11 aprilie la Hiroshima, a miniştrilor de externe din acest grup al celor mai industrializate şapte state, la care va lua parte secretarul de stat american, John Kerry, a precizat oficialul. 

În 2008, preşedinta Camerei Reprezentanţilor la acea dată, Nancy Pelosi, s-a deplasat la Hiroshima. Ea este demnitarul american în activitate cu rangul cel mai înalt care a vizitat locul unde, în dimineaţa zilei de 6 august 1945, un bombardier american a lansat o bombă atomică, omorând 140.000 de persoane pe loc sau ulterior din cauza iradierii. 

Oraşul-port Nagasaki a fost lovit trei zile mai târziu de o bombă cu plutoniu care a ucis aproape 74.000 de persoane. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, s-a abţinut de la orice comentariu direct asupra acestui posibil proiect de vizită istorică. 

“Guvernul a îndemnat întotdeauna liderii din lumea întreagă să viziteze Hiroshima şi Nagasaki pentru a constata singuri realitatea bombardamentelor atomice. Considerăm că aceste vizite sunt importante pentru a încuraja iniţiativele în favoarea unei lumi lipsite de arma atomică”, a declarat el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...

Procurorii și polițiștii desfășoară o operațiune contra evaziunii fiscale, cu peste 150 de percheziții

Procurorii și polițiștii din cadrul IGPR și de la Direcția Generală Anticorupție desfășoară o operațiune de combatere a infracțiunilor economico - financiare, în cadrul...

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă