13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialObama, criticat pentru politica în Afganistan şi Irak

Obama, criticat pentru politica în Afganistan şi Irak

Relaţiile tensionate între Casa Albă şi şefii săi militari sunt dezvăluite în noile memorii ale fostului secretar al Apărării american, Robert Gates, care-i acuză pe preşedintele Barack Obama şi pe principalii săi consilieri civili de lipsa încrederii în propria strategie în războiul din Afganistan.

În noile memorii intitulate „Duty: Memoirs of a Secretary at War”, ce vor apărea la 14 ianuarie şi din care New York Times şi Washington Post au publicat extrase, fostul şef al Pentagonului (2006-2011) în administraţiile George W. Bush şi Barack Obama, Robert Gates, dezvăluie într-o serie de episoade extrem de combative venind de la un fost înalt funcţionar, problemele dintre Casa Albă şi Pentagon care au tulburat relaţiile la cel mai înalt nivel. Memoriile ameninţă să agraveze critica actuală a politicii americane în Afganistan şi Irak.

În Administraţie, arată Gates, „suspiciunea şi neîncrederea faţă de generali din partea înalţilor funcţionari ai Casei Albe – inclusiv preşedintele şi vicepreşedintele – au devenit o mare problemă pentru mine, care încercam să gestionez relaţiile dintre comandantul-şef şi şefii săi militari”. Probabil mai dăunător, Gates arată că Obama nu credea în propria sa strategie pentru a pune capăt războiului în Afganistan, era sceptic şi era sceptic şi faţă de preşedintele afgan, Hamid Karzai. El descrie o reuniune din martie 2011 în cursul căreia preşedintele democrat pare să nu creadă în strategia pe care o decisese cu 18 luni înainte, trimiţând un supliment de 30.000 de militari, şi îşi exprima dubiile privind capacitatea generalului David Petreus, comandantul forţelor din Afganistan. „Eram acolo şi mi-am spus: preşedintele nu are încredere în comandantul său (militar), nu îl poate suporta pe preşedintele afgan, Karzai, nu crede în propria strategie şi nu consideră acest război ca fiind al său. Pentru el, era normal să se retragă”, arată Gates, un republican numit de preşedintele George W. Bush şi care a acceptat să rămână în fruntea Pentagonului sub Administraţia Barack Obama. „El era sceptic, dacă nu total convins că strategia sa va eşua.”

Imixtiunea Administraţiei

În cartea sa, Gates relatează exasperarea sa faţă de gestionarea afacerilor de apărare de către Administraţia Obama, „care a dus micromanagementul şi imixtiunea în operaţiuni la un nou nivel”. Autorul descrie bătăliile sale politice în cadrul cercului interior al preşedintelui Obama, între care vice-preşedintele Joseph Biden, Tom Donilon, care a fost consilier pentru securitate naţională, şi Douglas E.Luth, general-locotenent în armată.

De altfel, memoriile relevă un Obama „cu integritate personală” şi cu defecte de lidearship şi lasă să se întrevadă o decepţie faţă de preşedinte şi un dispreţ faţă de vicepreşedintele Joe Biden şi faţă de mulţi colaboratori ai lui Obama.

Autorul este deosebit de critic faţă de vicepreşedintele Joe Biden, „un om integru”, dar care „s-a înşelat aproape în toate deciziile majore de politică externă şi de securitate naţională din ultimele patru decenii”. Şi îşi exprimă aprobarea faţă de activitatea lui Hillary Clinton, care a fost secretar de stat când el era la Pentagon şi i-a fost adesea aliat fcând se dezbăteau problemele de securitate naţională. Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, a publicat un comunicat în care arată că „deliberările noastre privind politica în Afganistan au fost pe larg raportate de-a lungul anilor şi este cunoscut că preşedintele a fost angajat în realizarea misiunilor de perturbare, demontare şi de învingere a Al Qaeda, asigurând că avem un plan clar pentru retragerea din război, care se va termina în acest an”. Casa Albă a făcut cunoscut „dezacordul” lui Obama faţă de analiza ex-secretarului Apărării faţă de Biden şi a precizat că, „de la rolul său în Balcani, când era în Senat, la eforturile pentru a pune capăt războiului în Irak, Joe Biden a fost unul din oamenii de Stat Major din epoca sa care a contribuit la progresul leadershipului american în lume”. Gates îşi recunoaşte şi propriile erori, precum cea de a consilia trimiterea unui comando la Abbottabad (Pakistan), în final ordonat de Obama. Americanii estimau, fără a fi siguri, că acolo se ascundea Ossama bin Laden.

Profil

Robert Gates a fost purtător de cuvânt în administraţiile George W. Bush şi Barack Obama, când a servit ca secretar al Apărării. El consideră Administraţia George W. Bush responsabilă pentru politica eronată care a erodat primele victorii în Afganistan şi în Irak, deşi îl creditează pe Bush pentru decizia de a întări trupele în Irak, ceea ce a evitat eşecul misiunii. Gates subliniază că el şi al doilea secretar de stat al lui Bush, Condoleeza Rice au cerut ferm închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo Bay, în Cuba, dar fără rezultat. Tonul adesea amar din cele 594 de pagini ale memoriilor lui Gates contrastează puternic cu umorul pe care îl cultiva în cursul numeroşilor săi ani în slujba guvernului şi în relaţiile cu CIA şi Consiliul de Securitate Naţională.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă