14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialO sarbatoare a muzicii romanesti

O sarbatoare a muzicii romanesti

In mod cert, Festivalul enescian este in egala masura o potrivita etalare a valorilor componistice romanesti in contextul acestei grandioase sarbatori a vietii muzicale internationale. Uniunea Compozitorilor a coordonat si de aceasta data prezenta in programele Festivalului a creatiilor romanesti de ieri si de azi. Duminica, in matineu, cat si in concertul de seara, la Ateneul Roman, cateva dintre ansamblurile instrumentale de buna acreditare in contextul vietii noastre muzicale au prezentat creatii pe care le putem considera ca fiind reprezentative pentru fenomenul componistic romanesc considerat in ansamblu. Corul de camera "Preludiu", condus de Voicu Enachescu, Orchestra de camera "Philharmonia", condusa de Nicolae Iliescu, ansamblul instrumental "Profil", dirijat de Tiberiu Soare si condus de compozitorul Dan Dediu, proaspat-infiintatul ansamblu de clarinete "Clarino", condus de Emil Visenescu, au prezentat un veritabil florilegiu de creatii a caror extensie in timp se desfasoara pe o perioada de aproape un secol de muzica romaneasca. Iar aceasta, de la celebrul "Preludiu la unison" de George Enescu si pana la creatii cu totul recente ale zilelor noastre. Au fost prezenti pe afis creatori considerati clasici ai muzicii romanesti, cum sunt Constantin Silvestri, Alfred Alessandrescu sau Marcel Mihalovici. Creatiile corale semnate de compozitorii generatiei postenesciene, de Paul Constantinescu si Martian Negrea, apoi de Vinicius Grefiens, Tudor Jarda, Alexandru Pascanu, mai recent de Richard Oschanitzky, Dan Buciu, Felicia Donceanu, de Adrian Pop sau de Vasile Spatarelu se asaza toate, in mod firesc, pe drumul marilor traditii ale cantului coral cult de la noi.

Cu totul captivant mi-a aparut a fi concertul ansamblului instrumental "Profil", instrumentisti carora li s-au alaturat soprana Bianca Manoleanu, mezzo-soprana Elmira Sebat si actorul Mihai Bisericanu. Ma refer la anume aspecte ale atitudinii dramatice, diferit abordate la compozitori ce apartin unor generatii diferite, cum sunt Sorin Lerescu sau la tanarul creator Cristian Lolea. O anume sensibilitate poetica ce incununeaza demersul intelectual rafinat intalnim la compozitorul Fred Popovici in al sau "Concerto…". Compozitori din generatiile mai varstnice, regretatul Ludovic Feldman, apoi vesnic tanarul Vasile Timis, etaleaza o inventie vizionara de mare atractiozitate. La Nicolae Brandus, in al sau "Madrigals and drums", formulele ritmico-melodice arhetipale, procedeele repetitive instituie un tip de antren dinamic ce aminteste de revolutiile produse in prima jumatate a secolului trecut de Igor Strawinski. In fine, "Surround 7" pentru ansamblu de clarinete, lucrare premiata in cadrul sectiei de compozitie a Concursului International "George Enescu", lucrare apartinand compozitorului coreean Kim Young-Guk, este creatia ce a intrunit sufragiile juriului. Alegerea acestuia a avut in vedere un numar de cateva zeci de lucrari prezente in competitie.

Agenda zilei
Ateneul roman, ora 19.00
Seria "Creatia muzicala romaneasca contemporana"
Orchestra Filarmonicii "Transilvania" din Cluj
Dirijor: Mark Mast. Solisti: Grigore Pop – percutie, Marin Cazacu – violoncel
Program: A. Stroe – "Ciaccona con alcune licenze" – solist: Grigore Pop – percutie
P. Bentoiu – "Concert pentru violoncel si orchestra" – solist: Marin Cazacu – violoncel
St. Niculescu – Simfonia a II-a "Opus Dacicum"
Diana Rotaru – "Corale si cutii muzicale pentru orchestra" – lucrare distinsa cu Premiul I la Concursul International "G. Enescu" 2005.

Cele mai citite

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă