O polemica, intre altele, s-a declansat in ultima vreme in legatura cu prezenta icoanelor in salile de clasa. Ca urmare a unei plangeri, Consiliul National contra Discriminarii a dat un aviz defavorabil expunerii simbolurilor religioase care sunt icoanele, in scoli. Ministrul Educatiei s-a spalat pe maini trimitand chestiunea in fata Parlamentului, care va trebui sa legifereze.
Mi se pare gresita calea prin care expunerea sau neexpunerea icoanelor devine un obiect de lege. Legea ar trebui sa intervina numai cand oamenii nu ajung sa se inteleaga altfel. Pana acum, asezarea icoanelor in salile de clasa nu a fost, pe cat se pare, facuta din ordin, ci a fost rezultatul unor initiative locale, ale directiilor scolilor, poate ale comitetelor de parinti sau ale profesorului de religie.
Articolul 29 din Constitutia Romaniei contine o prevedere care trebuie luata in seama: “Libertatea constiintei este garantata. Ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc”. Tragem de aici concluzia ca cei care nu se inchina la icoane trebuie sa fie capabili sa suporte prezenta lor intr-o forma discreta in locurile de predare.
Personal am luat pozitie, chiar in paginile acestui ziar, impotriva proiectului de lege care prevede sanctionarea “ofensei impotriva simbolurilor religioase”. Susceptibilitatea excesiva fata de atitudinile religioase contestatare ale unora nu trebuie incurajata si mai ales nu trebuie sprijinita prin masuri legale. Din aceleasi motive vin azi si spun ca prezenta icoanelor trebuie acceptata, tocmai in virtutea principiului tolerantei, dar ca impunerea icoanelor pe cale legislativa ar fi o eroare si, indirect, un apel la o stare de incordare intre diversele culte, pe de o parte, intre credinciosi si necredinciosi, pe de alta.
In foarte catolicul land federal german care este Bavaria a avut loc asa-numita “Polemica a crucifixului”. In ciuda unei decizii a Curtilor supreme a Landului si a Republicii Federale, care au statuat impotriva prezentei acestui simbol crestin, crucifixele continua sa fie atarnate in majoritatea claselor din Bavaria. Instantele supreme ale unei tari atat de organizate ca Germania si-au stirbit, cu acest prilej, o parte din autoritate! E foarte greu sa legiferezi in probleme de constiinta. Aici, toleranta reciproca trebuie sa joace rolul esential. Cetatenii trebuie educati in spiritul discutiei.
Dar chestiunea are un alt aspect de care trebuie tinut seama. Oameni pretins religiosi se expun si expun prea mult, prea insistent, la limita prostului gust. Nu de multe ori, vedem, in birourile unor functionari sau oameni de afaceri, nu una, ci mai multe icoane in spatele birourilor la care sunt asezati. Orice simbol care este prea mult si prea des reprezentat isi pierde eficacitatea simbolica si trezeste reactii de contrazicere. In plus, vom fi ispititi sa gandim ca multe fapte imorale sau potrivnice spiritului religios se petrec sub protectia icoanelor.
Nu tot ce se spune de la tribunele Parlamentului Romaniei este fals sau mincinos. Cu toate astea, stim ca viata politica este, prin definitie, plina de compromisuri, de atacuri sub centura, de invinovatiri calomnioase. Stim ca, sub nicio forma, prezenta unei mari cruci in salile de sedinta ale Camerei si Senatului nu moralizeaza in vreun fel viata politica. O ambianta de profanare domneste in aceste locuri. Crucea nu ar trebui expusa atator josnicii potentiale si reale.
Problema prezentei simbolurilor religioase in locurile publice nu ar trebui sa-i scandalizeze pe cei nereligiosi, ci pe cei care cred. Credinta se practica cu discretie, in intimitate, in biserica (cuvantul “biserica”, inainte de-a desemna o cladire, insemna adunarea credinciosilor, ecclesia). Chiar Isus ne indeamna sa ne rugam in ascuns (Matei, 6,6). Prea marea exhibare a religiei, asocierea ei cu politica, cu sportul, cu sfestaniile unde vrei si unde nu vrei iau religiei ceea ce ar trebui sa fie functia ei principala: de-a fi o alternativa la viata de toate zilele, un prilej de reculegere si de improspatare sufleteasca. Iata de ce credinciosii, si nu ateii, ar trebui sa fie jenati de omniprezenta icoanelor.
Ion Vianu,
scriitor si psihiatru
