26.4 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialO companie americană testează cel mai puternic motor de AVION din lume

O companie americană testează cel mai puternic motor de AVION din lume

Specialiștii companiei General Electric au început testarea celui mai mare motor cu reacţie din lume, acţiunea având loc într-o bazî de testare pentru motoare cu reacţie, aflată în pădurile de lângă Peebles, statul Ohio, a anunțat grupul american GE.

Motorul GE9X este construit special de GE Aviation pentru avioanele Boeing 777X, o versiune mai nouă a modelului Boeing 777. 

În vederea pregătirii "Operaţiunilor de Testare Peebles" pentru GE9X, constructorul american a investit 10 milioane de dolari, iar o parte din aceste fonduri au acoperit costurile pentru cel mai mare 'duct de aspirare sub formă de clopot', pâlnia albă ataşată în partea din faţă a motorului pe durata testării, cu un diametru de 5,5 metri şi o lungime de 3,6 metri. 

Elicea frontală a motorului are un diametru de 3,35 metri, duze de alimentare imprimate 3D, iar marea majoritate a pieselor sunt fabricate dintr-un material extrem de uşor şi de rezistent la căldură, numit compozit cu matrice ceramică (CMCs). Materialele CMCs pot rezista la temperaturi de peste 1.300 grade Celsius, se arată în comunicatul citat. 

De asemenea, GE9X este dotat şi cu 16 palete de elice din fibră de carbon de generaţia a patra, amplasate în partea din faţă a motorului pentru a introduce aer în compresorul de înaltă presiune cu 11 trepte, la un raport de 27 la 1, pentru a creşte eficienţa motorului. Deşi acesta este primul test complet al întregului motor, compania a început deja testarea componentelor individuale şi a sistemelor, cu patru ani în urmă. 

Noul motor a fost proiectat pentru a genera o forţă de propulsie de aproape 445.000 N, în condiţiile în care motorul principal al unei rachete spaţiale generează o forţă de 1.668.000 N. Recordul mondial este deţinut de predecesorul acestui motor, GE90-115B, care a generat o forţă de propulsie de 567.148 N. 

Potrivit sursei citate, până în prezent, GE Aviation a primit peste 700 de comenzi în valoare de 29 de miliarde de dolari pentru motorul GE9X, de la diverse linii aeriene, inclusiv Emirates, Lufthansa, Etihad Airways, Qatar Airways şi Cathay Pacific.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

VIDEO. Cristiano Ronaldo, în lacrimi! Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui

Imagini rare cu unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Cristiano Ronaldo s-a întins pe jos și a plâns în hohote, după ce...

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă