17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialNoua discuție între Putin și Poroșenko despre încetarea focului în Ucraina

Noua discuție între Putin și Poroșenko despre încetarea focului în Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat din nou despre încheierea unui "armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei", informează Mediafax. Discuția a avut locul în contextul în care doi jurnalişti ai televiziunii ruse au fost ucişi, marți, în timpul confruntărilor dinn Ucraina.

Preşedintele rus a subliniat importanţa asigurării securităţii jurnaliştilor în Ucraina, în timp ce Poroşenko a promis că autorităţile ucrainene vor deschide o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care cei doi jurnailişti ruşi au murit, a anunţat Kremlinul.

"Petro Poroşenko a prezentat condoleanţe pentru moartea unor reprezentanţi ai presei ruse şi i-a dat asigurări preşedintelui că o anchetă exhaustivă va fi efectuată sub conducerea sa", a anunţat cabinetul lui Putin.

De asemenea, liderul ucrainean prooccidental s-a angajat să ia măsurile de securitate necesare pentru protejarea reporterilor care acoperă conflictul, a adăugat Kremlinul.

Marţi, Igor Korneliuk, un jurnalist al grupului de televiziune VGTRK, a fost ucis în urma unui bombardament al forţelor ucrainene în apropiere de Lugansk (estul Ucrainei).

Postul de televiziune VGTRK a confirmat ulterior decesul unui alt angajat, Anton Voloşin, un inginer de sunet care a fost dat dispărut şi al cărui trup neînsufleţit a fost găsit de rebeli într-o zonă de operaţiuni militare.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi jurnalişti vor fi repatriate miercuri.

Potrivit Reporters sans frontières, cinci jurnalişti au fost ucişi de la începutul anului în Ucraina.

Cele mai citite

Guvernul are nou proces la Curtea de arbitraj de la Washington. Bulgarii de la Euroins cer despăgubiri de 500 milioane de euro

După modelul canadienilor de la Roșia Montană, Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

U-BT Cluj-Napoca, campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă