13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialNoi reguli de circulaţie în sectorul 5

Noi reguli de circulaţie în sectorul 5

 

  Am găsit acest afiş în sectorul 5 al  Bucureştiului.

  Dacă v-aş întreba cine credeţi că este autorul pancartei, cred că  ştiu ce mi-aţi răspunde: primarul acestui sector a devenit celebru mai degrabă pentru felul absolut halucinant în care utilizează limba română, decât pentru ispăvile lui de administrator.

  (Iar asta e ca şi cum ai lăuda-o pe Rodica Zafiu pentru felul în care-şi întreţine casa şi pune gogonele toamna, şi nu pentru contribuţia ei la stilistica limbii române.)

  Nu vă grăbiţi să daţi acest răspuns. Dacă-mi permiteţi, v-aş sugera că el este fals. Iată şi motivul: Marean nu cunoaşte niciun alt punct, în afară de cel de vedere- în tot cazul, nu pe cel care ţine de punctuaţie. Ori, pancarta pe care o aveţi în faţa ochilor demonstrează chiar o inflaţie de puncte: nu doar peste „I” şi sub „Ţ” ci şi, foarte original, dispuse într-o pereche care flanchează strâns conjuncţia „şi” (probabil pentru a o ţine pe loc, împiedicând-o astfel să treacă de partea unuia dintre cuvintele pe care le uneşte).

  În opinia mea, această pancartă este opera Primăriei 5, într-adevăr, dar nu personal a lui Marean, ci a unuia dintre subordonaţi, cu atribuţii directe în sistematizarea locală a circulaţiei.

  (Dacă aş fi primar şi aş vorbi ca un Tarzan detaşat în pădure încă de la vârsta preşcolară, în mod sigur nu mi-aş lua un subaltern care e-n stare să vorbească fluent şi corect. N-aş risca să aud chicoteli chiar în echipa mea, când ţin vreun discurs politic.)

  După cum vedeţi, insul cu pricina are şi un fel de nume de scenă: se cheamă „Gunoiu'”. Probabil îşi spune aşa fiindcă ştie că ia decizii deloc populare, şi vine astfel în întâmpinarea cetăţenilor care ar dori să-i strige, de la obraz, „mă, gunoiule!”.

  (Nu putem decât să admirăm această neaşteptată sinceritate onomastică. Dacă primarii ar fi la fel de oneşti, mulţi dintre ei ar urma să se numească „Hoţu'”, „Puturosu'”, „Beţivanu'”, „Absentu'”, „Papagalu'” etc.)

  Vasăzică, „nu parcaţi lunea şi joia” După cum observaţi, doar parcajul este interzis în aceste zile, nu însă şi circulaţia. Dimpotrivă, ea chiar pare sugerată: n-ai voie să stai locului, în schimb nu te opreşte nimeni să dai ture încontinuu, toată ziua şi toată noaptea, lunea şi joia.

  În opinia mea, să stabileşti lunea şi joia ca zile ale circulaţiei neîntrerupte dovedeşte că te-ai gândit bine înainte să iei această decizie: luni vine după duminică, deci eşti odihnit şi-ţi dă mâna să stai cu piciorul pe acceleraţie 24 de ore la rând, iar joi e înainte de week-end, deci îţi poţi permite un efort suplimentar, înainte de lunga odihnă de final. Închipuiţi-vă cum ar fi fost să fiţi obligaţi să circulaţi neîncetat miercurea, la egală distanţă de duminică şi vineri!

  Totuşi, rămâne o mare problemă: cine e-n stare să reziste la volan de la ora zero a zilei de luni şi până-n primul minut al zilei de marţi? Şi să mai facă încă o dată acest lucru, de miercuri seară şi până joi la miezul nopţii?

  Să ne gândim la toate implicaţiile acestei interdicţii: dacă apuci la volan duminică seara, luni nu vei mai avea voie să mănânci, să faci pipi şi tot restul: tot ce ţi se permite e să şofezi fără oprire. Să spunem că apuci să-ţi tragi un pampers încă de duminică, iar luni opreşti la un restaurant „la portieră”. Dar ce faci dacă lucrezi în sectorul cinci, ba chiar ai şi şedinţă luni? Mergi bară la bară cu echipa ta, şi vă strigaţi pe geam cele ce aveţi să vi le spuneţi?

  Eu cred că măsura este salutară (în acest fel, sectorul 5 va sta foarte bine la locurile de parcare, e adevărat că doar două zile pe săptămână), însă ea ar trebuie regândită, cumva.

  Am şi o propunere: „-NU- PARCAŢI LUNEA .ŞI.  JOIA. DĂCÂT  CU APROBARE  DĂ  LA MAREAN. GUNOIU

2011/03/31//174821-img-0003.jpg

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă