Șeful CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost suspendat din funcție, luni, după ce Curtea de Apel București a decis, săptămâna trecută, să mențină arestul preventiv, informează Mediafax.
”Având în vedere comunicarea Curții de Apel București înregistrată la Prefectura Constanța, cu nr. 7988/11.08.2014 a dispozitivului Încheierii Curții de Apel București nr. 588/07.08.2014, prin care a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinscu, luni, prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului șefului CJ Constanța, până la încetarea măsurii arestării preventive. Compartimentul controlul legalității actelor și contencios administrativ va comunica prezentul ordin lui Nicușor Daniel Constantinescu, Consiliului Județean Constanța și Secretarului General al Județului”, se arată în comunicatul Prefecturii Constanța.
Sursa citată mai precizează că acest ordin poate și atacat în instanța de contencios administrativ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 7 august, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul Bucureşti a arătat că preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare.
În acelaşi document, judecătorul a mai spus că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi pe teritoriul României.
Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
În motivarea primei decizii de arestare, Tribunalul Capitalei spunea, despre conţinutul unei scrisori medicale depuse la instanţă de Nicuşor Constantinescu, că acesta se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele CJ Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".
Pe de altă parte, într-o altă cauză, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, la 1 august, decizia de ridicare a controlului judiciar dispus în cazul lui Constantinescu.
Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.