15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialNicolae Timofti: Viitorul Republicii Moldova este numai în familia țărilor din UE

Nicolae Timofti: Viitorul Republicii Moldova este numai în familia țărilor din UE

Personal, văd viitorul Republicii Moldova numai în familia țărilor Uniunii Europene, a declarat președintele republicii, Nicolae Timofti, într-un interviu acordat Moldpres cu ocazia a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

"Țările care s-au dezvoltat în aceleași condiții — mă refer la țările baltice — sunt astăzi membre ale UE și NATO, care le asigură securitatea și libertatea pe care ni-o dorim și noi. Apare întrebarea: De ce nu am procedat la fel? De ce nu am fost și noi ca balticii, înțelepți și consecvenți? Atunci când ne vom maturiza la nivelul acestor țări, vom avea aceleași succese și vom deveni membri ai Uniunii Europene", a spus Timofti.

Președintele Republicii Moldova a subliniat, de asemenea, că în prezent exportul în UE reprezintă 70%, "cifră impunătoare, chiar dacă sunt foarte multe piedici venite știm noi din partea cui, deoarece nu se dorește să ieșim de sub influența Rusiei"."Sigur, este necesar ca R. Moldova să aibă relații bune și prietenești cu Rusia, însă trebuie să fim independenți așa cum noi dorim, nu cum ne dictează cineva", a declarat Timofti.

Președintele Republicii Moldova a amintit că a fost martorul evenimentelor din urmă cu 25 de ani, când "oameni din toate colțurile republicii veneau pe jos în Piața Marii Adunări Naționale, unde își manifestau dorința de libertate". Această bucurie a fost simțită "mai ales în momentul când a fost adoptată Declarația de Independență", "act de curaj asumat de deputați", a subliniat Nicolae Timofti.

Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă