20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMunca la negru, un fenomen în creştere

Munca la negru, un fenomen în creştere

Luna aceasta au fost controlate numeroase firme din tot judeţul, iar la trei dintre ele patronilor li s-a întocmit dosar penal pentru că aveau mai mult de cinci persoane încadrate fără forme legale. „Un angajator a fost descoperit cu şapte salariaţi la negru, un altul cu 14 şi cel de-al treilea cu 19.

Domeniile în care activau oamenii sunt comerţ şi construcţii navale“, ne-a declarat inspectorul-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, Tiberiu Pleşu.

Pe lângă cei 42 de „negri“ penali, reprezentanţii ITM au descoperit încă 28 de muncitori în neregulă, situaţie care a generat avertismente şi amenzi. Se pare că fenomenul muncii la negru nu s-a diminuat în ultima perioadă, ba dimpotrivă, a crescut.

„Ei credeau că dacă este iarnă nu vor mai fi controlaţi,dar s‑au înşelat!“, a subliniat Pleşu. El a mai spus că în această perioadă au avut în jur de 10-15 sesizări din partea angajaţilor care şi-au reclamat patronii pentru neplata salariilor la timp şi pe neîntocmirea contractelor de muncă.

 Sancţiunile nu mai sperie pe nimeni

Deşi noul Cod al Muncii prevede o serie de sancţiuni, mult mai dure ca până acum pentru cazurile de muncă fără forme legale, patronii nu se sperie şi continuă să primească personal la negru.

Nici măcar amenzile nu-i fac să reacţioneze. Astfel, potrivit Codului Muncii, dacă un angajator este depistat cu până la cinci persoane care lucrează fără contract, el este sancţio­nat cu amendă între 10.000 şi 20.000 lei pentru fiecare persoană în parte. Mai departe, dacă are mai mult de cinci cazuri de muncitori fără acte legale, atunci riscă amendă penală sau chiar închisoare de la unu la doi ani.  

Verificările vor continua

Acesta este şi motivul pentru care acţiunile de control ale ITM vor continua. Ele au scopul de a reduce munca nedeclarată, mai ales că tot mai mulţi angajatori au fost depistaţi în ultimii ani şi sancţionaţi pentru utilizarea forţei de muncă fără forme legale de angajare.

Verificările au avut ca scop securitatea şi sănătatea salariaţilor, dar şi respectarea prevederilor legale din legislaţia muncii. În ceea ce priveşte sancţiunile deja aplicate, ele au fost date pentru încălcarea prevederilor legale, dar şi a celor privind repausul săptămânal şi transmiterea Registrului de Evidenţă a salariaţilor în format electronic.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă