20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMonumentele vor fi reconsolidate

Monumentele vor fi reconsolidate

Municipalitatea a alocat trei milioane de lei pentru reabilitarea faţadelor caselor din centrul Oradiei. Municipalitatea orădeană acordă 3.000.000 de lei pentru reabilitarea faţadelor imobilelor si-tuate în perimetrul centrului istoric al urbei de pe Crişul Repede. De acest sprijin financiar pot beneficia proprietarii celor 302 de imobile cu valoare de patrimoniu situate în centrul Oradiei.

„La elaborarea regulamentului prin care Primăria Oradiei va acorda ajutor financiar proprietarilor de imobile din perimetrul centrului istoric pentru reabilitarea faţadelor, am avut în vedere faptul că multe proprietăţi sunt deţinute în cotă-parte de persoane care nu au un venit foarte mare, acest ajutor financiar reprezentând astfel o necesitate”, a declarat primarul PNL al Oradiei, Ilie Bolojan.

Ajutoarele financiare vor fi acordate de Administraţia Imobiliară Oradea, iar Fundaţia pentru Monumente Istorice se va ocupa de întocmirea studiilor de fezabilitate şi de obţinerea au-orizaţiilor necesare demarării lucrărilor.

Municipalitatea orădeană a avut deja o serie de întâlniri cu proprietarii din clădirile de patrimoniu din imobilele situate în Piaţa Unirii nr. 5, (Casa Poinar) şi cu cei care locuiesc în imobilul situat pe strada Vasile Alecsandri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă