După adoptarea în Senat a proiectului de modificare, schimbarea legii referendumului este iminentă. Majoritatea USL are tot interesul să îl voteze şi în Cameră, şi o va face cât de curând.
Modificarea este, evident, rodul frustrării majorităţii parlamentare faţă de eşecul referendumului de destituire din vara trecută. Ca impact viitor, este puţin probabil ca eventuala modificare să fie utilizată pentru o nouă tentativă de suspendare, dar va fi crucială în cazul organizării unui referendum de revizuire a Constituţiei.
Principala obiecţie de atunci a Curţii Constituţionale se referea la crearea unei asimetrii între un tip de referendum (cel de demitere, pentru care se încerca eliminarea cvorumului de participare) şi celelalte referendumuri în cazul cărora se păstra condiţia îndeplinirii cvorumului. Actualul proiect de modificare elimină această obiecţie, căci reduce cvorumul de participare, pentru toate tipurile de referendum, la 30% din alegătorii înscrişi în listele electorale. Lăsând la o parte interesele de moment ale forţelor politice, ar trebui să analizăm avantajele şi dezavantajele acestui proiect.
Comisia de la Veneţia, în Codul de bune practici în materie de referendum, nu recomandă adoptarea cvorumului de participare, pentru că „îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ” (Cap.III.7). Este vorba despre faptul că electoratul se împarte întotdeauna în două segmente – cel al votanţilor şi cel al ne-votanţilor (sau al abstenţioniştilor). Cel de-al doilea grup este format din oamenii care nu sunt deloc interesaţi de viaţa politică sau de problema pusă în discuţie ori nu se consideră reprezentaţi de niciuna dintre opţiunile din buletinul de vot. Cei mai mulţi dintre ei nu au votat niciodată, sau o fac din ce în ce mai rar. Însă abstenţioniştii nu pot fi consideraţi în totalitate adversari ai tezei supuse referendumului.
În august 2012, cu două săptămâni înaintea referendumului, toate agenţiile de sondaj estimau o proporţie de doi la unu între cei care ar fi votat pentru, respectiv contra demiterii. În acest moment, partizanii preşedintelui şi-au schimbat strategia, îndemnându-şi simpatizanţii la boicot. Rezultatul a fost un vot de 88% favorabil demiterii, în condiţiile unei participări de doar 46%. Putem estima ce s-ar fi întâmplat dacă simpatizanţii lui Traian Băsescu s-ar fi prezentat la vot. Considerând că cei care au votat „da” (adică 7,4 milioane) au rămas aceiaşi şi înainte, şi după schimbarea de strategie, înseamnă că, păstrând proporţia de doi la unu, voturile „nu” ar fi însumat 3,7 milioane în loc de 943 de mii, cât s-a înregistrat în urma boicotului. În total, participanţii la vot ar fi reprezentat 61% din cele 18,2 milioane înscrise în listele de alegători.
Curtea Constituţională a considerat legitim boicotul: „Alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică”. Este adevărat, neparticiparea le vot poate fi o formă de exprimare a voinţei politice, dar nu este adevărat că toţi cei care nu-şi exercită dreptul de vot resping teza referendumului. În cazul nostru, am putut constata că, din cei 53% de neparticipanţi, 39% au fost abstenţionişti „autentici” şi 14% au fost adversarii demiterii.
Cum putem evita confundarea celor două categorii, pericol semnalat de către Comisia de la Veneţia, şi în acelaşi timp să evităm validarea unor referendumuri la care participă un număr nesemnificativ de votanţi? Proiectul de lege încearcă să rezolve această problemă introducând o noutate în sistemul electoral românesc (dar practicată în alte ţări, de exemplu Germania): cvorumul de acceptare. Asta ar presupune ca rezultatul referendumului să fie validat doar dacă opţiunile „pentru” reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”. Astfel, dacă participarea „normală” ar fi de 50% plus unu, iar una din tabere alege să boicoteze, ea nu va avea câştig de cauză decât dacă reprezintă majoritatea votanţilor potenţiali – caz în care boicotul ar fi oricum inutil.
Acesta este sensul introducerii cvorumului de participare, conform argumentării din Expunerea de motive. Din păcate, aşa cum este formulat, textul proiectului de modificare este ambiguu: „Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”. Ce înseamnă asta? Opţiuni valabil exprimate sunt şi „da“ şi „nu“. Camera Deputaţilor, care urmează să dea votul final în procedură de urgenţă, poate corecta această ambiguitate, făcând explicită referirea la voturile favorabile tezei referendumului.
Mircea Kivu este sociolog
