19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialMM Stoica lasă fotbalul pentru TV

MM Stoica lasă fotbalul pentru TV

Fostul manager general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, nu a dat curs nici uneia dintre ofertele venite din partea cluburilor din Liga I, acceptând oferta unui post de televiziune care i-a propus să devină consultant pe fotbal. Este primul om de fotbal care face trecerea din cadrul unui club în studioul de televiziune, după ce, în anii precedenţi, Gabi Balint a ajuns pe banca formaţiei FC Timişoara din postura de analist, iar Basarab Panduru l-a copiat, preluând funcţia de manager general la Steaua.

„La Unirea m-am definitivat ca manager. Una dintre condiţiile necesare pentru ca eu să fi preluat un club a fost ca Vasile Maftei să poată fi legitimat la clubul respectiv. E jucătorul de care m-am ataşat cel mai mult. Nu am avut nici o discuţie cu CFR Cluj. Cu domnul Porumboiu am avut discuţii, dar acum mai multe luni. Nici la Timişoara nu se pune problema să merg, nu am discutat cu nimeni. Am fost sunat de cei de la Astra chiar în ziua în care am anunţat că plec de la Unirea. Cei doi patroni cu care am vorbit au fost Florian Walter (n.r.-U Cluj) şi Ioan Niculae (n.r.-Astra Ploieşti). au fost discuţii şi cu Dinamo, dar le-am explicat că îmi este foarte greu să merg acolo. Cei de la Dinamo au înţeles acest lucru”, a precizat Mihai Stoica.

Fostul manager al Unirii, dar şi al Stelei a explicat şi motivele pentru care nu a mai acceptat vreo ofertă venită din partea cluburilor de fotbal. „Nu am găsit nici un club care să îmi ofere ceea ce solicitam. Cred că cel mai bine este ca patronii să fie mai puţin implicaţi în viaţa echipelor şi să îşi angajeze manageri, cum a făcut Dumitru Bucşaru. Nu sunt adeptul schimbărilor din mers. În 19 ani de carieră am destituit un singur antrenor. Nu îmi place să fac schimbări şi să particip la proiecte începute de alţii. M-a fascinat în schimb, una dintre ofertele primite din televiziune şi cred că în scurt timp voi merge acolo. Mă angajez cu toată seriozitatea de care am dat dovadă în partea cealaltă. Nu neapărat a baricadei, pentru că nu trebuie să existe baricadă între presă şi fotbal”, a spus Mihai Stoica.  

Cele mai citite

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă