17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMitinguri de PROTEST faţă de reducerea la 30% a pragului din Legea...

Mitinguri de PROTEST faţă de reducerea la 30% a pragului din Legea referendumului

 Proteste faţă de reducerea la 30% a pragului de validare pentru referendum au loc, începând de joi, în faţa Palatului Parlamentului.

Societatea civilă s-a revoltat după ce aleşii au decis că un referendum poate fi validat dacă 30% din alegătorii înscrişi pe liste se prezintă la vot şi dacă 25% din cetăţenii înscrişi în listele electorale îşi exprimă un vot valabil.

Pe reţelele de socializare au început să apară, încă de la începutul săptămânii, apeluri la mişcări de protest faţă de această modificare legislativă, iar Primăria Capitalei a aprobat cinci astfel de manifestări – pe 30 şi 31 mai şi în perioada 3-5 iunie, potrivit unor postări transmise pe Facebook de iniţiatorii protestelor.

Mitingurile vor avea loc in scuarul de la Academia Română din Calea 13 Septembrie, vis-a-vis de intrarea Senatului de la Palatul Parlamentului, între orele 17:45 şi 19:45.

Citiţi mai jos manifestul organizatorilor protestului:

 

NU! NU SUNTEM DE ACORD CU REDUCEREA CVORUMULUI (LA 30 %) PENTRU VALIDAREA VREUNUI REFERENDUM !!! NICI PENTRU REVIZUIREA CONSTITUTIEI, NICI PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI SI NICI PENTRU ORICARE ALT TIP DE REFERENDUM !!!!

DEASEMENEA, DORIM RESPECTAREA REZULTATELOR REFERENDUMULUI DIN 2009 : 300 DE PARLAMENTARI SI PARLAMENT UNICAMERAL!

Cei care NU sunt de acord cu NOILE articole din constitutie, sau cu MOTIVELE organizarii unui referendum pentru demiterea presedintelui tarii, isi pot EXPRIMA “votul”, in mod INDIRECT, prin NEPARTICIPARE !!!

Este INADMISIBIL ca DOAR 30% dintre cei cu drept de vor sa hotarasca in numele INTREGULUI ELECTORAT !!!

Referitor la ACTUALA lege a referendumului, iata un extras EXTREM DE RELEVANT din decizia Curtii Constitutionale nr. 546/3.VIII. 2012 :

In acest fel, se poate poate crea o majoritate de blocaj raportat la numarul cetatenilor unui stat; in acest mod, cei ce aleg sa nu isi exercite dreptul la vot considera ca printr-o conduita pasiva isi pot impune vointa politica.

Astfel, alegand sa nu isi exercite un drept constitutional, cetatenii isi vad realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, in mod indirect, a celor contrare.

De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o forma de exprimare a vointei politice a cetatenilor si de participare la viata politica.

Aceasta decizie a CCR reprezinta INCA UN MOTIV de a nu accepta proiectul initiat de USL pentru modificarea ACTUALEI legi a referendumului, care vizeaza reducerea cvorumului la 30% din totalul celor cu drept de vot !!!

Modificarea legii referendumului prin reducerea pragului la 30% A FOST, DEJA, APROBATA, MARTI, DE SENATUL ROMANIEI ! Urmeaza sa fie discutata in Camera Deputatilor miercuri 29 mai 2013 !!!

NU PUTEM ACCEPTA ASA CEVA !! NU PUTEM STA CU MINILE IN SAN !

Deasemenea, romanii din alte orase decat Bucuresti, INCLUSIV cei din diaspora, sunt rugati sa organizeze actiuni similare in orasele in care locuiesc ! Nu asteptati TOTUL de la Bucuresti !!

 

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă