6.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul francez al Finanţelor: Costul atentatelor din Paris nu a depășit 30.000...

Ministrul francez al Finanţelor: Costul atentatelor din Paris nu a depășit 30.000 de euro

Organizarea atentatelor de la jumătatea lunii noiembrie, din Paris, nu a costat mai mult de 30.000 de euro, a transmis joi ministrul francez de Finanţe Michel Sapin, într-o conferință de presă dedicată în principal luptei împotriva finanțării terorismului, informează Agerpres.

Potrivit ministrului, operațiunea a fost finanțată printr-un ‘cumul de sume foarte mici’, mai ales prin intermediul cardurilor preplătite.

‘Costul recentelor atentate, finanțarea lor, este o sumă care nu a depășit 30.000 de euro’, a afirmat Sapin.

Potrivit serviciului de informații financiare care ține de Ministerul Finanțelor, Tracfin,  cardurile au permis închirierea automobilelor și apartamentelor folosite de atentatori, iar unele au fost cumpărate în Belgia.

‘O informare rapidă despre aceste mișcări financiare de sume mici poate fi crucială’ pentru reperarea teroriștilor, a subliniat Michel Sapin, insistând pe rolul jucat de agenții Tracfin în ancheta referitoare la atacurile din noiembrie.

Mai mult, el a precizat că analiza mișcărilor de fonduri a dus la identificarea unor elemente familiale în Belgia şi au permis serviciilor să localizeze (…) echipa de la Saint-Denis.

‘Nu este, evident, singurul element’, care a contribuit la reperarea lor, ‘caracteristica informațiilor de natură financiară fiind aceea că nu sunt suficiente de unele singure’, ci ‘trebuie coroborate cu altele’, a explicat Sapin. 

Trei atacatori, printre care organizatorul prezumtiv al atentatelor, Abdelhamid Abaaoud, au fost uciși pe 18 noiembrie într-o vastă operațiune întreprinsă de forțele de securitate în suburbia Saint-Denis, unde aceștia se baricadaseră într-un apartament. Conform anchetatorilor, operațiunea a dus la evitarea unui nou masacru, Abdelhamid Abaaoud fiind ucis în timp ce pregătea o nouă acțiune kamikaze în cartierul de afaceri parizian La Défense. 

După atentate au fost anunțate mai multe măsuri de întărire a luptei împotriva finanțării terorismului, printre care un acces direct al Tracfin la fișierul persoanelor date în urmărire (FPR). 

O reuniune interministerială consacrată luptei împotriva finanțării terorismului a fost convocată pentru joi după-amiază de Palatul Elysée.

Cele mai citite

Guvernul grec dorește ca refugiații sirieni să se întoarcă acasă

Grecia speră că prăbușirea regimului președintelui Bashar al-Assad va încuraja refugiații sirieni din Europa să se întoarcă acasă „în siguranță totală”, a declarat purtătorul...

Când Tesla lucrează 24/7, iar șoferii de Uber își iau concediu de la tehnologie

Elon Musk promite zeci de milioane de Tesla autonome care vor circula non-stop în întreaga lume. La acest ritm, chiar și mașinile vor...

Nominalizările pentru premiile Golden Globe din 2025 s-au anunțat

Nominalizările pentru premiile Golden Globe din 2025 au fost anunțate pe 9 decembrie, iar printre marile câștigătoare se numără filmele „Emilia Pérez” și „Wicked”...
Ultima oră
Pe aceeași temă