30.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMinistrul Fondurilor Europene a semnat zece proiecte pentru dezvoltarea energiei regenerabile din...

Ministrul Fondurilor Europene a semnat zece proiecte pentru dezvoltarea energiei regenerabile din România

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a semnat, joi, la Timişoara, zece proiecte pentru dezvoltarea energiei regenerabile din România, cu o valoare totală de aproximativ 103 milioane de lei.

„Proiectele semnate astăzi la Timişoara sunt de investiţii şi de cercetare-dezvoltare care vor susţine în mod real economia, vor menţine locuri de muncă şi vor crea altele noi. Aceste proiecte vizează fabricarea de maşini şi utilaje specifice din domeniul economiei verzi, un sector de înaltă tehnologie şi cu valoare adăugată mare. Obţinerea independenţei energetice de către România este un deziderat puternic spre care ne îndreptăm. Vom stimula ideile româneşti, proiectele iniţiate de ai noştri, iar eu vă voi susţine în următorul cadru financiar pentru a putea obţine banii europeni necesari pentru iniţiativa dumneavoastră. Aveţi toata susţinerea mea”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Acesta a arătat că România a reuşit în ultimul an să crească semnificativ rata de absorbție a fondurilor europene, dovada cea mai clară fiind faptul ca din mai 2012 şi până în prezent, ţara noastră a solicitat peste 5 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, România a şi încasat o sumă de peste 5 miliarde de euro, în timp ce în anii anteriori, s-a primit doar suma de 1,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate de Comisie.

„Suma de 5 miliarde reprezintă un sprijin semnificativ pentru economia ţării noastre, pentru crearea de noi locuri de muncă si menţinerea celor existente. De asemenea, în cadrul POSCCE am semnat peste 620 de contracte cu o valoare totală de peste 1,6 miliarde de lei, din care valoare nerambursabilă, peste 1,4 miliarde de lei”, a subliniat Eugen Teodorovici.

Cele zece proiecte fac parte din Polul de Competitivitate MEDGREEN și şi se vor realiza printr-o serie de parteneriate între mediul privat şi universităţi din ţară.

Polul de competitivitate MEDGREEN este compus din 53 de membri asociaţi, dintre care 37 de întreprinderi, 10 universităţi/ organizaţii de cercetare precum şi 6 catalizatori. Întreprinderile asociate provin în principal din domeniul energiei (producţie, inclusiv utilaje; consultanţă în domeniul eficienţei energetice, cum ar fi Solarom, Macorom, Audit Energetic, Ecohornet, ELM Energomontaj, Oil Terminal etc.) şi al materialelor de construcţii (Lafarge România).

Beneficiarii proiectelor finanţate în cadrul polului sunt societăţile: Lafarge Ciment, Ecohornet (3 proiecte), Data Incorporated, Elkim Special, Grupul de Măsurători şi Diagnoză – Galaţi, ADR Sud Est Brăila, Consilium, respectiv Expert Consulting.

Cele mai citite

Deși Republica Moldova nu este membră UE, va avea secții de votare pentru alegerile europarlamentare

În Republica Moldova vor funcționa secții de votare pentru alegerile europene din anul 2024, deși Republica Moldova încă nu este membră UE. Secțiile din Republica...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...

Simone Tempestini s-a impus în Raliul Maramureşului

Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul Maramureşului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri. Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Porsche 997...
Ultima oră
Pe aceeași temă