20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialMinistrul Apărării: 90,2% din pensiile militare au crescut în urma revizuirii

Ministrul Apărării: 90,2% din pensiile militare au crescut în urma revizuirii

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat, joi, că instituţia pe care o conduce a terminat la 1 iunie procesul de reviziuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare ieşite la pensie din armată, iar dintre acestea 90,2% au crescut, potrivit Mediafax.

“Ministerul Apărării Naţionale a definitivat la 1 iunie procesul de revizuire a celor 76.885 de pensii ale cadrelor militare care au ieşit la pensie din armată, proces care se derulează în baza prevederilor legii nr. 119/2010 şi a ordonanţei de urgenţă nr. 1/2011”, a spus ministrul Oprea, care a subliniat că datele la care se referă îi vizează strict pe pensionarii cadre militare, care au lucrat în MApN.

Aşa cum am susţinut de fiecare dată nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au crescut“, a spus ministrul Gabriel Oprea.

El a adăugat că “pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, pensiile au crescut de asemenea”.

“În plus. şi pentru 85% dintre pensionarii cu carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, pensiile au crescut. Desigur, există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire”, a spus Gabriel Oprea.

Ministrul Apărării a precizat că deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie – 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012 toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite.

Gabriel Oprea a mai explicat că la data de 1 iunie 2011 erau în evidenţă 77.078 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MApN, dintre care un număr de 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor, fiind vorba despre magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaşi.

Astăzi putem spune că 90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că vorbim despre militari în rezervă cu o carieră militară completă sau de cei cu o carieră militară incompletă“, a mai spus Oprea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă