22.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialMiniştrii de Externe ai marilor puteri vor aborda duminică, la Viena, programul...

Miniştrii de Externe ai marilor puteri vor aborda duminică, la Viena, programul nuclear iranian

Miniştrii de Externe ai marilor puteri au fost invitaţi să participe duminică, la Viena, la consultări pe tema negocierilor în curs cu Teheranul asupra programului nuclear iranian, a anunţat joi Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, scrie Mediafax.

Şefa diplomaţiei europene "i-a invitat (…) pe miniştrii de Externe să vină duminică la Viena pentru consultări" pe tema evoluţiei negocierilor, a anunţat într-un mesaj pe Twitter purtătorul său de cuvânt Michael Mann.

Negocierile dintre Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU, plus Germania, care au început săptămnâna trecută, au ca obiectiv găsirea unui acord care să garanteze caracterul paşnic al programului nuclear iranian.

Acest maraton istoric ar putea să se prelungească până la data limită 20 iulie, când va expira acordul interimar de la Geneva. Însă această dată poate fi prelungită cu şase luni dacă cele două părţi ajung la o înţelegere în acest sens.

Un acord ar trebui să permită anularea tuturor sancţiunilor internaţionale care asfixiază economia Iranului, mai arată Mediafax.

Departamentul de Stat a anunţat joi că secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa în acest weekend la Viena pentru a participa la negocierile dintre marile puteri şi Teheran pe tema programului nuclear iranian.

Mai devreme în cursul zilei, surse diplomatice de la Paris au anunţat că ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, se va deplasa de asemenea duminică la Viena.

Cele mai citite

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă