11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul de Externe: Trupurile a 18 români care și-au pierdut viața în...

Ministerul de Externe: Trupurile a 18 români care și-au pierdut viața în țări europene nu au fost repatriate. Care este motivul

Trupurile neînsuflețite a 18 cetățeni români se află în unități de medicină legală din țările europene, cauzele întârzierii repatrierii fiind lipsa banilor sau cercetări în curs, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea Mediafax.

„În Italia se înregistrează 11 cazuri, în Germania 4 cazuri, în Marea Britanie 3 cazuri, în timp ce în Spania şi Franţa nu există în prezent cetăţeni români decedaţi, ale căror trupuri neînsufleţite nu au fost repatriate. Aceste cifre se bazează pe notificările transmise de autorităţile locale din statul de reşedinţă. Precizăm faptul că misiunile diplomatice şi oficiile consulare iau cunoştinţă în mod oficial de decesul unui cetăţean român, survenit în străinătate, numai în măsura în care sunt notificate de către autorităţile statului de reşedinţă în acest sens, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare”, precizează MAE.

Trupurile neînsufleţite care nu sunt repatriate în perioada de timp prevăzută de reglementările locale sunt înhumate de către autorităţile statului de reşedinţă, acestea nefiind conservate pe termen lung, cu câteva excepţii.

Unul dintre motivele pentru care nu este iniţiată procedura repatrierii în aceste cazuri este derularea unor anchete penale, caz în care autorităţile judiciare nu permit repatrierea corpului neînsufleţit sau înhumarea până la clarificarea aspectelor legate de producerea decesului şi care necesită investigaţii criminalistice. O altă cauză pentru care repatrierea nu este făcută o reprezintă lipsa unei decizii a aparţinătorilor legali privind repatrierea corpului neînsufleţit, generată, în unele situaţii, de lipsa mijloacelor financiare pentru repatrierea trupului neînsufleţit.

În astfel de situaţii, singurele modalităţi prin care Ministerul Afacerilor Externe poate interveni sunt punerea la dispoziţia aparţinătorilor de înformaţii cu privire la firmele de servicii funebre din zona respectivă, eliberarea documentelor necesare transportului şi înregistrarea decesului în registrele de stare civilă română şi eliberarea certificatului de deces.

„Similar tuturor statelor membre UE, asistenţa consulară asigurată de Ministerul Afacerilor Externe român, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare are în vedere următoarele aspecte: pune la dispoziţia aparţinătorilor o listă cu prestatorii locali de servicii de pompe funebre şi datele acestora de contact în vederea repatrierii, eliberează, la cerere, cu titlu gratuit, documentele necesare transportului corpului neînsufleţit înapoi în România, înregistrează decesul în registrele de stare civilă române şi eliberează certificatul de deces, pe baza documentelor/actelor eliberate de autorităţile statului de reşedinţă”, mai precizează diplomația română.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă