23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialMinisterul Afacerilor Interne, cu ochii pe procesul de votare: 18 sesizări cu...

Ministerul Afacerilor Interne, cu ochii pe procesul de votare: 18 sesizări cu privire la posibile infracțiuni electorale

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut că de la deschiderea secțiilor de votare și până la ora 12.00, la nivel național au fost înregistrate 18 sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral. Cele mai multe sesizări, respectiv 11, au fost semnalate în mediul urban.

Până la acest moment, sunt în curs de cercetare patru situații privind săvârșirea unor posibile infracțiuni. Nu au fost înregistrate incidente majore care să afecteze ordinea publică sau desfășurarea în bune condiții a procesului electoral.

Localități cu incidente electorale

Polițiștii bucureșteni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la o secție de votare din Capitală și a încercat să voteze fără a avea acest drept. În cauză se efectuează cercetări.

Politistii din Timis efectuează cercetari după ce o femeie a încercat să voteze cu o carte de identitate anulată. În urma verificărilor s-a constatat că deținea asupra ei alte două cărți de identitate: una valabilă și una anulată. 

În județul Iași, localitatea Voinești, președintele secției de votare a sesizat faptul că o femeie, membru al comisiei de vot, a încercat să voteze și pentru soțul ei care nu era prezent. Biroul Electoral Județean a sesizat IPJ Iași care a demarat cercetările în cauză.

Președintele unei secții de vot din București a sesizat Poliția după ce a constatat lipsa unui buletin de vot, în momentul desigilării sacilor cu buletine de vot. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea situației, fără să fie afectat procesul de vot. 

Tot în București, o persoană a primit două buletine de vot pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat. Cetățeanul a introdus în urnă toate cele trei buletine de vot primite. În cauză se fac cercetări.

În judeţul Hunedoara duminică dimineaţa au fost înlocuite două ştampile de control după ce una dintre ele a fost aruncată, din greşeală, în foc, iar cealaltă a fost pierdută. 

Într-o secție de votare din localitatea buzoiana Poșta Câlnău cele cinci ștampile cu mențiunea VOTAT au fost aruncate accidental în foc. Procesul electoral a fost reluat după înlocuirea ștampilelor.

În județul Prahova, polițiștii au deschis o anchetă după ce preşedintele unei secţii de votare din Ploieşti a sesizat dispariţia unei ştampile cu menţiunea ”Votat”.

Se fac verificări și cu privire la un cetățean din Sibiu care ar fi votat la o secție din municipiu cu toate că nu avea domiciliul sau reședința în Sibiu. Un caz similar și în localitatea Apoldu, din același județ, unde o persoană a încercat să voteze deși nu avea reședința în județul Sibiu.

În Teleorman a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Județean cu privire la faptul că președintele unei secții de votare s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice. Procesul electoral în secție se desfășoară fără probleme.

La numărul unic de urgență 112 a fost primită o sesizare potrivită căreia membrul unei comisii de vot din județul Dâmbovița fotografiază persoanele care își exercită dreptul la vot, în momentul în care acestea ies din secția de votare. În caz se fac cercetări.

Cele mai citite

România salută deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE cu Republica Moldova și Ucraina

Șeful diplomației române, Luminița Odobescu, a salutat deschiderea negocierilor de aderare la UE cu R. Moldova și Ucraina și a solicitat o abordare strategică...

Mark Rutte va fi nominalizat miercuri pentru postul de secretar general al NATO de toate cele 32 de state membre

Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă