15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialMii de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă

Mii de zboruri anulate în SUA din cauza unei furtuni de zăpadă

Mai multe companii aeriene au anulat mii de zboruri în ultimele ore în toată zona de nord-est a Statelor Unite, din cauza unei puternice furtuni de zăpadă care a făcut ca stratul de omăt să ajungă la aproape un metru înălţime în unele zone, transmite luni EFE, citat de Agerpres.

Serviciul Naţional de Meteorologie a indicat că furtuna de zăpadă va afecta teritoriul american până la mijlocul acestei săptămâni, fiind aşteptate ninsori, a căror intensitate va fi însă din ce în ce mai redusă, pe măsură ce se vor apropia de coasta atlantică.

Începând de duminică, mai multe companii aeriene au anulat peste 1.800 de zboruri în nord-estul SUA, cele mai multe curse – circa 1.300 – provenind de pe Aeroportul Internaţional O’Hare, din Chicago.

Pe aeroporturile din Massachusetts şi New Jersey, şi chiar şi în Georgia – un stat situat mult mai la sud – s-au înregistrat, în dimineaţa zilei de luni, întârzieri de până la şase ore la decolarea avioanelor.

În oraşul Minnesota, temperatura a fost de minus 21 de grade Celsius, însă vântul care bătut cu putere a făcut ca populaţia să resimtă de fapt echivalentul a minus 29 de grade Celsius.

Cele mai citite

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă