21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMetanul ucigaş

Metanul ucigaş

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au descoperit o mină unde concentraţia de metan era peste limita admisă.

 

Inconştienţă sau delăsare? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun inspectorii de muncă, după ce au descoperit că există mineri în Valea Jiului care continuă să lucreze în condiţii de risc maxim,  în ciuda accidentelor colective de muncă tragice care s-au produs periodic în minele de cărbune de aici şi în care şi-au pierdut viaţa zeci de ortaci. „Cred că este vorba despre inconştienţă. Dacă ar fi conştienţi de pericolul pe care îl prezintă metanul, nu ar fi făcut acest lucru. Dar nu poţi să spui că nu cunosc efectele metanului”, spune Ileana Bodea, şef Serviciu SSM Petroşani. Inspectorii de Muncă au intervenit ferm şi au sistat activitatea până la intrarea în legalitate, a mai precizat Ileana Bodea. Datele referitoare la concentraţia de metan din subteran sunt înregistrate de captoarele de metan şi de staţiile telegrizumetrice, însă din câte se pare minerii se pun singuri în pericol, pentru că nu au citit aparatura care măsoară concentraţia de gaze.„Într-un schimb de 5 persoane, fiecare lasă pe seama celuilalt această sarcină şi până la urmă nu mai măsoară nimeni”, explică Ileana Bodea. 

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă