15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMemoria lui Corneliu Coposu, păstrată vie

Memoria lui Corneliu Coposu, păstrată vie

 

Fostul lider al PNȚCD, Corneliu Coposu, a fost omagiat la Cluj-Napoca, în cadrul unei expoziții deschise la Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga“, expoziție care marchează 100 de ani de la nașterea marelui luptător anticomunist. Manifestarea a fost organizată de Asociația Creștin-Democrată România de Mâine, cu sprijinul Fundației Hanns Seidel.

Evenimentul a fost deschis de președintele Asociației Creștin-Democrate România de Mâine, Mircea Mureșanu, și de directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu, Ionuț Gherasim. Acesta a fost, din 1990, șeful de cabinet al lui Corneliu Coposu și a relatat faptul că bunicul său, Ilie Lazăr, cel care avea să devină președintele Organizației Muncitorești a PNȚ în perioada interbelică, apoi deținut politic, l-a cunoscut pe preotul greco-catolic Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, în anul 1918, în drum spre Alba Iulia, unde amândoi s-au numărat printre delegații care au votat Marea Unire a Transilvaniei cu Regatul României. „Le-am spus doamnelor Rodica și Flavia Coposu, mai în glumă, mai în serios, că, peste patru ani, se împlinește un secol de când se cunosc familiile noastre“, a spus Ionuț Gherasim.

Expoziția a mai putut fi admirată și în Biblioteca Națională a României din București, în Biblioteca Județeană din Timiș, în foaierul sălii de ședințe a Consiliului Județean din Caraș-Severin, precum și în Biblioteca Județeană A.D. Xenopol din Arad.

Un mare om de stat

Corneliu Coposu a fost unul dintre cei mai importanți luptători pentru democrație. El a venit pe lume în 20 mai 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj. Corneliu Coposu a făcut primele clase la școala confesională greco-catolică din sat, apoi a devenit elev al Colegiului Sfântul Vasile cel Mare din Blaj. El a urmat apoi cursurile Facultății de Drept și Științele Statului din cadrul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, unde a obținut licența și apoi doctoratul. Corneliu Coposu a devenit președintele Uniunii Studenților Democrați din Cluj și președintele Tineretului Național – Țărănist. În anul 1937, Corneliu Coposu a fost condamnat la trei luni și o zi de închisoare pentru crimă de lezmajestate, pentru că devenise unul dintre opozanții Regelui Carol al II-lea. După eliberare, între 1937 și 1940, Corneliu Coposu a devenit secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 a devenit secretar politic.

În anul 1945, Corneliu Coposu a fost ales președinte al PNȚ Sălaj, iar în 1947 el a fost arestat, împreună cu numeroși lideri ai PNȚ, în urma înscenării de la Tămădău. Până în anul 1956, Corneliu Coposu a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat.

În anul 1956, el a fost judecat pentru înaltă trădare contra clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale. A primit condamnarea la închisoarea pe viață. Corneliu Coposu a fost ținut într-un regim de izolare severă, la închisoarea din Râmnicu Vâlcea, până în 1962. În aprilie 1964, el a fost eliberat, împreună cu cei mai mulți deținuți politici ținuți în închisorile comuniste.

După căderea comunismului, PNȚCD a reintrat în legalitate, iar în 8 ianuarie 1990 a fost primul partid politic înregistrat la Tribunalul București. Corneliu Coposu a inițiat unificarea opoziției democratice față de neocomuniștii lui Ion Iliescu, în noiembrie 1991, sub forma Convenției Democratice, devenită apoi Convenția Democratică din România. Corneliu Coposu a murit în 11 noiembrie 1995.

Nu a avut parte de funeralii naționale, însă sute de mii de oameni au ieșit pe străzi pentru a-l omagia. Moartea sa a generat un val irezistibil de simpatie față de CDR, alianță care a câștigat alegerile generale din anul 1996.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă