13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMedici: Otrăvurile din aer le-au provocat victimelor incendiului din Colectiv arsuri nemaiîntâlnite

Medici: Otrăvurile din aer le-au provocat victimelor incendiului din Colectiv arsuri nemaiîntâlnite

Doctorii Ioan Lascăr şi Dan Enescu au declarat că aerul din clubul Colectiv conținea o combinație de otrăvuri greu de imaginat care a cauzat intoxicație și arsuri cum medici cu o îndelungată experiență nu au mai văzut, relatează Mediafax. 

Șeful Clinii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat, luni seară, că Universitatea Politehnica a făcut o evaluare a compoziției aerului din Colectiv, ce a relevat “o combinăție de otrăvuri cum greu și-ar fi imaginat cineva că există”, respectiv de monoxid și dioxid de carbon, monoxid și dioxid de azot, acid cianhidric, acid clorhidric, toluen și xilen.

Astfel, chiar dacă inițial au plecat pe picioare de la club, răniții au avut apoi o stare de rău.

Totodată, cei spitalizați au o evoluție imprevizibilă, nemaiîntâlnită, și în cazurile în care arsurile nu sunt foarte extinse, potrivit medicului.

La rândul său, managerul Spitalului “Grigore Alexandrescu”, Dan Enescu a spus că nu a mai văzut arsuri ca la victimele incendiului din Colectiv, deși a tratat de-a lungul activității 20.000 de arsuri, inclusiv pe ale bebelușilor de la Maternitatea Giulești.

Cei doi medici au făcut aceste declarații la conferința la care au participat luni seară la Amabasada Franței, cu ocazia vizitei la București a unor medici francezi, în cadrul unui program de cooperare pentru realizarea unor centre pentru tratarea arsurilor.

Cele mai citite

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...
Ultima oră
Pe aceeași temă