13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMcDonald's o duce tot mai greu în Rusia

McDonald’s o duce tot mai greu în Rusia

Lanțul american de restaurante McDonald's o duce tot mai greu în Rusia după ce Agenţia pentru Protecţia Consumatorului din Rusia a închis temporar 12 restaurante, iar populaţia a început să se întoarcă împotriva companiei americane, pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi ţările din Vest.

Potrivit Mediafax, Agenţia pentru Protecţia Consumatorului, Rospotrebnadzor, a invocat încălcări ale regulilor de sănătate publică de către restaurantele McDonald's drept motive pentru închiderea lor, însă momentul ales pentru luarea acestor măsuri a condus la perceperea acestora ca o răzbunare la adresa SUA.

"Este vorba despre o răzbunare a Rusiei faţă de sancţiunile impuse de Vest – mai întâi a fost interdicţia importurilor, acum McDonald's, care este un simbol al Statelor Unite", a declarat Sabina Mukhamedzhanova, manager de fonduri la Promsvyaz Asset Management din Moscova.

Pe de altă parte, şi atitudinea consumatorilor se schimbă. Tot mai mulţi ruşi sunt convinşi că restaurantele McDonald's vând mâncare care dăunează sănătăţii şi că merită închise, a afirmat Yulia Bushueva, director la firma de investiţii Arbat Capital.

Atitudinea din prezent este total contrară celei de la începutul anilor '90, când deschiderea primului restaurant McDonald's din piaţa Puşkin a reprezentat un simbol al posibilităţii de creştere a statului rus, a explicat Bushueva.

Inclusiv primul restaurant McDonald's deschis în Rusia, în 1990, este închis temporar.

Peste 100 de restaurante sunt inspectate de către autorităţi în prezent, astfel că există posibilitatea ca numărul restaurantelor închise să crească, mai scrie Mediafax.

Compania americană a anunţat că va face apel la sentinţa de închidere a restaurantelor dictată de instanţele judecătoreşti din Rusia, la sesizarea făcută de agenţia naţională Rospotrebnadzor.

"Nu suntem de acord cu decizia Curţii. Vom continua să avem grijă de angajaţii noştri şi vom face tot posibilul pentru a duce mai departe succesul afacerii McDonald's din Rusia", a comentat compania într-un comunicat.

McDonald's deţine 440 de restaurante pe teritoriul Rusiei, potrivit datelor furnizate de companie.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă