15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialMăsurile de „austeritate" au dublat numărul directorilor de teatre

Măsurile de „austeritate” au dublat numărul directorilor de teatre

Consilierii municipali din Galaţi pot fi daţi ca exemple de indiferenţă în cheltuirea banului public, pentru că încercarea lor de a reduce cheltuielile publice prin aplicarea şi în domeniul teatrelor a măsurilor de restructurare conform Ordonanţei 63 le-a ieşit pe dos: numărul teatrelor gălăţene a fost redus de la 3 la 2, dar numărul directorilor de teatre a fost dublat, de la 5 la 9.

Măsura a fost luată imediat după apariţia Ordonanţei 63. Atunci, l-am rugat pe primarul Galaţiului Dumitru Nicolae să ne explice de ce a fost nevoie de dublarea numărului directorilor, iar răspunsul a fost sec: “Fiţi fără nici o grijă, că nu rămâne aşa şi nu trece anul până nu lămurim problema”. Între timp, a trecut anul, dar măsura nu a fost “lămurită”, aşa cum promitea primarul. Acum, cele două teatre au 119 salariaţi, din care 9 sunt directori.

Adică un director la 12 salariaţi! Consilierii municipali s-au întrunit într-o şedinţă “de îndată” şi ascunşi de presă au votat reorganizarea celor trei instituţii, Teatru Dramatic “Fani Tardini”, Teatrul Muzical “Nae Leonard” şi Teatrul de Păpuşi “Gulliver”. După un model consacrat pe scena politică, “Gulliver” a fuzionat prin absorbţie cu “Fani Tardini”, iar “Nae Leonard” s-a rupt în două, adică a rămas cu numai 37 de salariaţi, instrumentiştii, soliştii şi balerinele devenind angajaţii Fundaţiei Culturale „Andreiana Juventus”.

La aceeaşi şedinţă conspirativă, consilierii au aprobat şi noile organigrame. La noul Teatru Dramatic şi de Păpuşi “Fani Tardini & Gulliver”, sunt acum 6 directori. Potrivit Anexei 2 a HCL 293/12.08.2010, organigrama “Fani Tardini – Gulliver” cuprinde un “director general (manager)”, un “director administrativ”, un “director economic” şi un “director artistic”, la care se adaugă încă un “director (manager)” la secţia de păpuşi. Peste cei 5 directori mai e un mare şef, un “manager coordonator”. Funcţiile sunt ocupate de foştii directori de la “Dramatic”, Vlad Vasiliu, Gabriel Constantinescu şi Tiberiu Cazan,  directorul fostului teatru “Gulliver”,  Stelian Stancu, urmând ca pe baza algoritmului politic să fie votaţi “managerul coordonator” al celor cinci  directori şi “directorul economic”, care va conduce cei doi  contabili şefi, de la “dramatic” şi “păpuşi”.

Un teatru,două oficii juridice

Nu au fost reduse nici măcar posturile de secretare. Una e la uşa “directorului manager” de la “dramatic”, alta la uşa “directorului manager” de la “păpuşi”. Cu restul funcţionărimii e la fel: e un consilier juridic I/gr 5 şi un referent RUI/gr 5 la “resurse umane” pe secţia de “dramatic”, dar şi pe partea de “păpuşi” este un consilier juridic şi resurse umane II/II. De ce n-ar putea un singur jurist să se ocupe de toate procesele, de la “dramatic” şi de la “păpuşi”?  În ultimii patru ani, teatrul de păpuşi a avut un singur proces cu sindicatul teatrului, care a şi abandonat acţiunea în instanţă, iar teatrul dramatic a avut şase procese la judecătorie, în care şase salariaţi contestau sancţiunile aplicate de directorul Vasiliu. La Curtea de Apel, “Dramaticul” avut două procese, ambele suspendate. Teatrul “Tardini & Gulliver” nici nu ar avea nevoie de un jurist angajat, putând recurge la serviciile unui jurist al primăriei atunci când se iveşte vreun proces. De ce nu poate exista un singur birou de resurse umane la cei 82 de angajaţi ai teatrului şi le trebuie două, unul la „dramatic” şi altul la „păpuşi”? La fel se întâmplă şi cu contabilii şefi: există un “contabil şef – economist I A/gr II” la jumătatea de “dramatic”, dar şi un “contabil şef – I A/gr II” la jumătatea de “păpuşi”.

Teatrul “Tardini – Gulliver” din Galaţi are acum 6 directori

Consilierii municipali au “reorganizat” şi Teatrul Muzical “Nae Leonard”. Prin HCL 296/12.08.2010 s-a hotărât ca teatrul să rămână cu 37 salariaţi, grosul soliştilor, instrumentiştilor şi balerinilor fiind transferaţi la Fundaţia „Andreiana Juventus”, la care primăria va vira banii de salarii. Chiar dacă acum mai are doar 37 de salariaţi, Teatrul Muzical va avea în continuare “director general manager” şi directoare economică. Un director la 19 salariaţi. Dar şi în combinaţia asta mai apare un director în plus, Valentin Munteanu, cel de la „Andreiana Iuventus”, care e tot director peste artişti. Munteanu, fost subprefect PSDR în 1999-2000, iar între timp a ajuns la PDL. Aşa s-a ajuns de la 5 la 9 directori de teatre.

Salarii mai mari decât al primului ministru

Salariile directorilor de teatre din Galaţi sunt la nivelul salariilor avute de “manageri” şi înainte de restructurare. Sunt salarii mai mari decât cel al primului ministru.

Nu e nici o glumă, pentru că primul ministru Emil Boc încasează lunar 5.422 lei, iar Vasiliu, Stancu şi directorul de la “Muzical”, au salarii de de 6.489 lei. În salariu sunt incluse sporuri precum “indemnizaţia de conducere” – 50%, “sporul de fidelitate” – 15%, “sporul de suprasolicitare nervoasă” – 35% şi “sporul de condiţii grele”  – 15%.  

Cele mai citite

Ciolacu a fost la stadion la promovarea Gloriei Buzău în SuperLiga după 15 ani

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent pe stadion la meciul Gloria Buzău - Unirea Slobozia 3-0 și a sărbătorit promovarea în SuperLiga a gazdelor,...

VIDEO. A câștigat primul titlu de campion mondial la snooker. Englezul Kyren Wilson l-a învins pe Jak Jones

Kyren Wilson a obținut primul său titlu de campion mondial la snooker, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 18-14, pe galezul...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă