21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români, potrivit actualitate.org.

„Obiectivul nostru este să îndeplinim toate condiţiile pentru includerea în acest program şi suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu prea îndepărtat”, a spus Iohannis.

El susţine că, pentru realizarea obiectivului, au fost declanşate campanii de conştientizare, de îmbunătăţire a ratei de acceptare.

„Sunt foarte multe discuţii tehnice, ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie politică, este o decizie care se bazează pe date statistice. Ministerul de Externe de la noi şi Ambasada de aici au luat lucrurile foarte în serios, există campanii de conştientizare, de îmbunătăţire a ratei de acceptare şi, în acest sens, putem să avem speranţa legitimă ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve această chestiune”, a mai declarat şeful statului la Washington.

Klaus Iohannis și Joe Biden vor continua dialogul privind candidatura primului la șefia NATO

Președintele Klaus Iohannis și președintele american Joe Biden au decis să continue dialogul privind candidatura șefului statului român la funcția de secretar general al NATO, liderul de la Cotroceni admițând că există riscul ca la summitul NATO de la Washington din luna iulie să nu fie întrunit un consens cu privire la viitorul șef al Alianței în contextul competiției cu premierul olandez Mark Rutte, potrivit caleaeuropeana.ro.

“Acest punct a fost atins în discuția noastră și împreună am decis să continuăm dialogul“, a declarat Iohannis în cadrul unei conferințe de presă ce a urmat întrevederii sale de la Casa Albă cu președintele american Joe Biden, prilejuită de marcarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă