Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), face obiectul unei anchete a Comitetului de supraveghere internă a UE, urmare a unei plângeri pentru conflict de interese.
Independenţa preşedintelui BCE faţă de puterea economică şi financiară a fost din nou atacată. De la numirea sa în fruntea instituţiei financiare europene, Mario Draghi a fost ţinta a numeroase critici din cauza parcursului din trecut la Goldman Sachs (2002-2005), într-o epocă în care banca americană ajuta Grecia să-şi machieze conturile. Observatorul Europei industriale (Corporate Europe Observatory, CEO) care supraveghează lobby-ul care vizează marile instituţii europene, îl acuză pe Draghi că nu este total independent din cauza apartenenţei la G30, forum internaţional care regrupează liderii sectorului financiar public şi privat.
„Am primit o plângere şi am trimis o scrisoare către BCE, acum aşteptăm răspuns”, a declarat Gundi Gadesmann, purtător de cuvânt al mediatorului UE, Nikiforos Diamandouros. CEO consideră că „G30 prezintă toate caracteristicile unui vehicul de lobby pentru marile bănci internaţionale private şi preşedintele BCE nu ar trebui să fie membru”. BCE se reuneşte joi pentru decizia lunară privind politica monetară şi declaraţiile preşedintelui ei vor fi urmărite mai mult ca de obicei, după ce el a anunţat săptămâna trecută că „BCE este gata să facă totul pentru a păstra euro” şi a adăugat: „credeţi-mă, va fi suficient”. Declaraţiile sale din ultima perioadă au provocat luări de poziţie divergente atât în ce priveşte fondul, cât şi forma şi unii au estimat că încearcă să se substituie guvernelor europene, pentru că face politică. Alţi analişti consideră dimpotrivă, că Draghi a rămas în cadrul mandatului său şi a repetat cu mai multe ocazii că nu poate trece peste mandatul fixat de Tratatul privind intervenţiile BCE. Unele state l-au încurajat, în încercarea de a găsi o evitare facilă a propriilor responsabilităţi. Draghi s-a pronunţat în favoarea unui federalism politic, a unei uniuni bancare şi a unei supervizări bancare sub instanţă europeană.
Reţea subterană
Un fost asociat al Goldman Sachs la BCE, un ex-intermediar în fruntea guvernului italian, un apropiat al puterii în Grecia – banca americană dispune astăzi de fantastice legături la Frankfurt, Roma şi Atena, care pot fi utile în aceste vremuri furtunoase. Goldman Sachs este banca ce a declanşat criza financiară în 2008, directorul ei general, David Loeb fiind plasat de FBI sub anchetă penală pentru delict de iniţiere. Loeb trata cu numeroase hedge funds şi lucra îndeaproape cu Henry King, analistul valorilor tehnologice, şi el vizat de anchetă, potrivit Wall Street Journal. Potrivit New York Times, guvernul american crede că investitorul miliardar Warren Buffett, care avea 5 miliarde dolari investiţii în cadrul Goldman Sachs, ar fi fost avertizat în ajunul celei mai dure zile ale crizei financiare.
Banca îşi plasează oamenii fără a lăsa să cadă masca, din această cauză aceştia îşi ascund afiliaţia când oferă un interviu sau sunt implicaţi într-o misiune oficială – cum a fost cazul Manoti, căruia preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso i-a încredinţat în 2010 un studiu privind piaţa unică europeană. Potrivit lui Marc Roche în Monde, preşedintele BCE, Mario Draghi, premierul desemnat al Italiei, Mario Monti şi fostul premier elen, Lucas Papademos, aparţin în grade diverse, unui „guvern Sachs” european, banca americană reuşind să ţeasă în Europa o reţea de influenţă. Este şi o ierar-hie. Primul loc îi revine lui Mario Draghi, vicepreşedinte la Goldman Sachs pentru Europa între 2002 şi 2005. Numit „asociat”, era însărcinat cu „întreprinderile şi ţările suverane”, una dintre misiuni fiind de a vinde produsul financiar „swap” ce permite disimularea unei părţi a datoriei suverane, care a dus la escamotarea conturilor elene.
Apoi este Mario Monti, consilier internaţional după 2005, până la numire în fruntea guvernului italian. Potrivit băncii, misiunea lui era de a consilia asupra „afacerilor europene şi marilor dosare de politici publice mondiale”. Monti era un „deschizător de porţi”, a cărui sarcină era de a penetra in inima puterii europene pentru a apăra interesele Goldman Sachs. Pe locul trei, Lucas Papademos, numit în primăvară premier al Greciei pentru câteva luni. Fost guvernator al Băncii Centrale (1994-2002), el a participat în această funcţie la operaţiunea de trucare a conturilor. Responsabilul organismului care gestionează datoria elenă este un anume Petros Christodulos, ex-trader la Goldman Sachs. Alţi doi „grei” deţin funcţii în sistemul euro – Otmar Issing, fost preşedinte al Bundesbank şi Jim O’Neill, inventatorul conceptului BRICS, care desemnează pieţele emergente cu potenţial puternic de creştere (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). Paul Deighton, care a petrecut 22 de ani la Goldman Sachs, este director general al comitetului organizator al actualelor JO de la Londra. Analiştii susţin că, dincolo de aparenţe, reţeaua de influenţă care şi-a dovedit puterea înaintea sau în timpul furtunii politico-financiare din 2008, şi-a pierdut din eficacitate. Practic, vechile complicităţi întreţinute de ex-bancheri centrali mobilizaţi pentru a trage sfori, se dovedesc mai puţin utile în faţa politicienilor sensibili la impopularitatea profesioniştilor din finanţe, consideraţi responsabili de criză. Carnetul de adrese este util, dar nu este suficient doar el singur pe o planetă financiară complexă şi tehnică şi faţă de o nouă generaţie de industriaşi mai puţin timoraţi de respectul pentru establishment. Patronii europeni plecaţi să cucerească lumea s-au emancipat de cruciadele înaltei finanţe model Goldman Sachs. Valorizarea acţionariatului, exigenţele transparenţei conturilor şi imperativele expansiunii în străinătate au anulat „efectul de reţea”. În plus, clienţii europeni cer respectarea minimă a eticii.
Debutul
Cum a fost constituită reţeaua de fideli şi intermediari? În SUA, „cercul magic” a fost cons-ti-tuit din foşti responsabili de instituţii, ajunşi la cel mai înalt nivel în funcţii publice. În Europa, Goldman Sachs a pledat capitalismul relaţiilor dat, invers faţă de concu-renţii săi, banca nu se interesa nici de diplomaţii în retragere, nici de înalţii funcţionari naţionali sau internaţionali şi nici de foşti premieri sau miniştri de Finanţe. Goldman viza cu prioritate responsabilii băncilor centrale sau foşti comisari europeni.
