Modul conflictual în care Andrei Marga coordonează cel mai important eveniment cultural al anului, participarea României ca invitat de onoare la Salonul de Carte de la Paris, m-a dus cu gândul, departe în istorie, în Evul Mediu, când singura soluţie pentru suspendarea interminabilelor războaie feudale era apelul papei la o lege care proclama pacea în anumite zile ale săptămânii sau perioade ale anului, o lege numită „armistiţiul Domnului”. A nu se înţelege de aici că vreau să invoc divinitatea pentru aplanarea scandalurilor iscate de dl. Marga, comparaţia mea aş vrea să fie tradusă într-o altă cheie: politicienii ar trebui să înţeleagă că anumite evenimente de anvergură vor da rezultate numai dacă se renunţă, pentru scurt timp, la orgolii şi certuri şi se face cu insistenţă apel la diplomaţie şi consens. Dl. Marga a găsit cel mai nepotrivit moment pentru a se certa cu scriitorii.
Cu câteva zile înainte de a începe Salonul de Carte, coordonatorul de la Bucureşti al acestui eveniment, în loc să transmită constant mesaje românilor că organizarea este sub control, că scriitorii cărora le cumpără cărţile şi pe care îi admiră vor reprezenta România la Paris, se aruncă într- un război al declaraţiilor împotriva intelectualilor, prin intermediul departamentului de presă al instituţiei, absolut năucitor.
Pentru cei care nu au urmărit subiectul, un rezumat pe scurt: ca semn de protest faţă de politicile implementate de Marga la ICR, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu şi Neagu Djuvara au anunţat, zilele trecute, că nu vor merge la Paris. Cei patru boicotează evenimentul. Nemulţumirea artiştilor faţă de modul în care Marga conduce institutul este însă una generală, acesta fiind contextul, nu a surprins pe nimeni că şi scriitorul Filip Florian a criticat, la rându-i, într-un interviu, politicile institutului. Direcţia tradiţionalistă cu care cochetează mai nou institutul trebuie, pe bună dreptate, combătută.
În fond, pentru sănătatea şi transparenţa unei instituţii de stat, cu cât există în spaţiul public voci din domeniu care critică cu argumente produsele culturale în care sunt investiţi bani publici, cu atât mai bine.
Care este însă problema din cauza căreia conflictul depăşeşte limitele obişnuite şi aduce mari repercusiuni asupra funcţionării institutului? Răspunsul este politizarea excesivă a acestuia. Dl. Marga nu numai că a fost numit politic în funcţia de preşedinte ICR, dar de când conduce acest institut, domnia sa a transferat năravurile politicianului Andrei Marga asupra cărturarului şi preşedintelui ICR, iar hibridul a devenit extrem de nociv.
Cu câteva zile înainte de a începe târgul, în loc să recurgă la cele mai rafinate şiretlicuri diplomatice, ca să adune toţi scriitori importanţi la Paris, în loc să pună arma jos şi să se arate deschis, împăciuitor, să pună, măcar pentru câteva zile, interesele institutului deasupra umorilor personale, preşedintele ICR trimite mass-mediei furibunde comunicate oficiale în care, cu un pix nervos, jigneşte, pune la zid, dă verdicte aberante în privinţa valorii cărţilor unor scriitori. Astfel, aflăm stupefiaţi că, în viziunea domniei sale, unul dintre cei mai de succes scriitori români în străinătate, Filip Florian, este „un personaj de carton, care bate câmpii”, „un om de litere care probează incultura”. Iar în comunicatul trimis către Andrei Pleşu, preşedintele ICR spune persiflant că ”fiecare scriitor invitat ia decizia cum doreşte”.
Trecând peste conţinutul duşmănos şi denigrator al comunicatelor pe care este inutil să-l mai comentăm, simt nevoia să fac două observaţii: 1. dl. Marga confundă adresa sa obişnuită de mail cu departamentul de comunicare al unei instituţii publice, pe care întâmplător şi vremelnic o conduce. Dl. Marga este liber să dea replici tăioase, să se certe şi să pună pe cine vrea domnia sa la punct în studiourile tv, în editoriale găzduite de ziare sau pe blog. Practic, e liber să facă oriunde asta, cu un singur amendament: să nu transforme departamentul de presă al ICR într-un canal de transmitere al unor pseudo-informaţii care nu au nicio legătură cu interesul public. 2. Preşedintele ICR nu este un judecător cultural, nu are dreptul să dea verdicte în privinţa valorii operei artiştilor românilor, pentru asta au fost inventaţi criticii de artă, ei şi piaţa reglementează aceste aspecte. Domnului Marga, adică preşedintelui ICR, îi revine un rol mult mai smerit şi frumos şi anume să gândească, pe banii statului, politici pentru artiştii care merită promovaţi afară, politici care să mulţumească atât gusturilor lor, cât şi ale românilor contribuabili, consumatori de cultură. Rolul său la ICR este să facă tot ce-i stă în putinţă ca să promoveze imaginea României în străinătate, iar pentru asta românii nu au nevoie de un războinic răzbunător, care să-şi imprime crizele de nervi în comunicate oficiale, ci de un cărturar care să facă apel, atunci când e nevoie, la înţelepciune şi consens.
