Iată, s-a adeverit că numirea garniturii de procurori care vor conduce de acum încolo DNA, Parchetul General şi DIICOT va răscoli din toate vintrele clasa politică, va genera tensiuni-monstru în interiorul arcului guvernamental şi va ţine treaz ochiul, până acum extrem de vigilent, al partenerilor strategici ai României.
Este, de fapt, nuca tare pe care USL nu şi-a dorit-o în traistă, pe care s-a străduit să o zdrobească de la distanţă şi care i-ar putea pune capac.
Paradoxal, în ciuda deranjului creat – vizibil şi prin măsurile contradictorii pe care premierul şi preşedintele Senatului le anunţă azi, pentru a se răzgândi a doua zi – tot ceea ce se petrece în aceste zile este spre binele României.
Date fiind interesele meschine pe care liderii politici autohtoni le au în materie de justiţie, o tranziţie liniştită, de la Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi la urmaşii lor pe funcţiile de conducere din DNA şi Ministerul Public, ar fi semnalizat, în condiţiile României de azi, victoria grupurilor mafiote asupra statului de drept şi a sistemului judiciar.
Cine mai are vie în minte retorica lui Ion Iliescu, ştie prea bine că ideea, aparent benignă, de LINIŞTE s-a impus, din 1990 încoace, drept unul dintre conceptele-cheie ale discursului şi acţiunilor fostului preşedinte.
Or, unul dintre capetele de acuzare cu cel mai populist potenţial, aduse de la bun început lui Traian Băsescu de predecesorul său, punea în prim-plan tocmai tulburarea ORDINII/LINIŞTII pe care, de la FSN la PDSR şi PSD, toată suflarea adunată ciorchine în jurul lui Iliescu şi Năstase s-a chinuit să o conserve.
Doar că era o LINIŞTE FALSĂ. Geneza şi scopurile ei nu aveau nimic în comun cu interesul naţional, fiind rodul aranjamentelor de culise, după model sovietic, deci în totală opoziţie cu rigorile civilizate ale transparenţei.
Atîţia ani de zile, din toată această ecuaţie care a contribuit hotărâtor la schilodirea României post-decembriste – politicieni mafioţi, magistraţi corupţi şi coruptibili, cetăţeni docili – singurii excluşi de la masa bucatelor au fost, cum altfel?, tocmai cei din urmă.
Rezultatul? O clasă politică hidoasă şi o castă a magistraţilor structurată perfid (recentele dezvăluiri, de la cazul reţelei Voicu la cel al judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti sunt elocvente, dar exemplele sunt nenumărate).
Acum, din contră, SISTEMUL se zvârcoleşte. Inevitabil, vor exista victime – din păcate, şi din ]categoria nevinovaţilor, dar, veste bună!, vor fi şi din tabăra veninoşilor.
Important este ca zvârcolirea să fie de durată, iar premisele existente stimulează instalarea unei astfel de perspective. De altfel, la cum arată lucrurile în acest moment, ar fi şi imposibil ca tranşarea numirii unor noi şefi la parchete să mai fie rapidă.
Oricum, buba supurează deja de luni bune, dacă avem în vedere că mandatele procurorilor şefi de la DNA şi Parchetul General, în special, au expirat, totuşi, încă de anul trecut, deci blocajul are o oarecare viaţă la activ.
Prin urmare, orice intrare în prelungiri nu poate fi decât de ajutor, căci ea slăbeşte puterea celor care caută disperaţi să şteargă cu buretele progresele făcute în ultimii ani şi oferă timp preţios pentru intrarea în joc a tot mai multor inamici ai lor.
Premierul Ponta însuşi şi-a dat seama de asta, dovadă declaraţia sa că Daniel Morar intenţionează să speculeze toate chichiţele legale şi să-şi prelungească şederea interimară la vârful Parchetului General.
Mai mult, modul barbar de manipulatoriu în care Victor Ponta l-a zugrăvit pe fostul şef al DNA în ultimele două zile indică intrarea în panică.
În plus, şeful Guvernului nu mai poate masca grija care-l macină, acum când toată lumea îl presează mai abitir ca pe o măslină care dă ulei virgin: Daniel Morar, omul tăcut care lucrează pe muzica zornăitului de cătuşe, s-a transformat în cel mai viclean duşman al USL şi dezordinii de drept.
Şi o face, vorba aia, în acea linişte pe care doctrina Iliescu-Năstase au alterat-o până i-au îngropat ciolanele. Problema suplimentară? Nici Traian Băsescu nu-l poate ţine pe Morar în hăţuri.
Era un lucru cunoscut şi până acum, dar verbul strident al liderilor USL a umplut spaţiul public cu teoria goală de temeiuri că Morar e procurorul care face dosare politice în beneficiul lui Băsescu.
Şi, apropo de izgonirea LINIŞTII din iatacul public românesc, intrarea în prelungiri cu numirea şefilor de parchete, care a scos la iveală mai evident ca oricând interesele politicului de a subjuga total justiţia, a generat în sfârşit o reacţie consistentă din partea a zeci de procurori DNA (peste jumătate, din o demonstrează numărul semnăturilor de pe comunicatul de presă de miercuri seară).
Ieşirea acestor oameni la lumină, prin solicitarea imperativă ca numirea şefilor de parchete să se facă în strânsă conformitate cu standardele cerute de CSM şi Comisia Europeană şi deloc ca urmare a unui troc politic poate strânge decisiv menghina în care sunt prinşi politicienii care visează bocanci de firmă pe gâtul firav al justiţiei.
Implicarea lor directă în zbaterea şi dezbaterea publică de azi indică maturizarea unei categorii sociale care nu-şi mai doreşte să care în spate stigmatul lăsat de „genii” precum Amarie, Tănase Joiţa sau madam Lidia Bărbulescu şi nici să aibă soarta tragică a procurorului Panait, a cărui moarte prematură şi-ar găsi uşor vinovaţii morali printre politicienii şi magistraţii corupţi ale căror agende nu au nici scrupule, nici corespondent în realitatea unei Românii europene.
În fine, ceea ce se petrece cu clasa politică în România lui 2013, aduce bine de tot cu răfuielile de stradă dintre mafioţii din Chicago, din anii ’20-’40.
Politicienii cu interese incongruente cu ale cetăţeanului au ieşit din subteran la suprafaţă, iar lupta nu va avea limite.
Nu şi-au dorit asta, dar evoluţia lucrurilor i-a forţat să iasă, public, la atac, cu toate riscurile de imagine care decurg în mod natural.
Este o trăsătură axiomatică a crimei organizate, de a acţiona în subterane, după cum şi ieşirea la suprafaţă în momentele cheie devine parte a unui ritual ciclic, care din când în când cere jertfe, asumarea unor riscuri uriaşe.
În funcţie de cât de puternici sunt şi de cât de slabă sau puternică opoziţia pe care o întâlnesc, lumina îi va ucide sau, din contră, îi va întări.
România este, în present, teritoriul unei asemenea confruntări, iar deznodământul va fi crucial.
Viitorul ei atârnă de un fir de aţă, iar cine doreşte un viitor decent în această ţară are, liniştit, cui se alătura şi împotriva cui să lupte.
