15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMacron îi cere lui Erdogan eliberarea rapidă a jurnalistului francez închis în...

Macron îi cere lui Erdogan eliberarea rapidă a jurnalistului francez închis în Turcia. Regimul de la Ankara îl acuză că e apropiat de o grupare teroristă

Președintele francez, Emmanuel Macron, i-a cerut duminică omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, "eliberarea rapidă" a jurnalistului francez Loup Bureau, închis în Turcia de la 26 iulie, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, relatează AFP citată de Agerpres.

Emmanuel Macron, care a discutat telefonic cu președintele turc, "i-a cerut, pe lângă ameliorarea obținută a condițiilor de detenție, eliberarea lui rapidă și revenirea în Franța", a precizat comunicatul președinției.

"Cei doi președinți au convenit să mențină contactele, și la nivel ministerial, pentru a găsi, cât mai curând posibil, o rezolvare pozitivă", a adăugat Palatul Elysee.

La 15 august, președintele Franței i-a făcut cunoscută omologului său turc, într-o discuție telefonică, "preocuparea" sa, convenind să discute din nou despre acest subiect în săptămâna următoare.

Vineri, cererea de eliberare a lui Loup Bureau a fost respinsă, a informat AFP avocatul acestuia.

Cererea de eliberare fusese depusă la începutul lunii august pe lângă judecătorul care l-a inculpat și plasat în arest provizoriu, la 1 august, pe tânărul în vârstă de 27 de ani, fiind suspectat de apartenență la o "organizație teroristă armată", a precizat Martin Pradel, unul dintre avocații francezi ai jurnalistului.

"Respingerea eliberării sale este sinonimă cu altă lună petrecută în spatele gratiilor și cu obligația unei intervenții a șefului statului pentru a spera punerea în libertate", a reacționat la rândul său comitetul de sprijin al lui Loup Bureau pe pagina sa de Facebook.

Joi, la Paris, a fost organizată o manifestație în sprijinul jurnalistului și o petiție în favoarea eliberării lui a fost semnată de aproape 28.000 de persoane.

Loup Bureau, colaborator printre altele al canalelor TV5 Monde, Arte și al site-ului Slate, a fost arestat la 26 iulie, la granița dintre Irak și Turcia, după ce au fost găsite asupra lui fotografii în care putea fi văzut în compania unor combatanți kurzi sirieni din YPG (mișcare considerată organizație teroristă de Ankara).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...
Ultima oră
Pe aceeași temă