12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialLună de foc pentru voleiul constănţean

Lună de foc pentru voleiul constănţean

Primul sport care îşi intră în drepturi pe litoral, anul acesta, este voleiul, formaţiile constănţene urmând să dispute 13 partide în ianuarie.

Vacanţa s-a încheiat pentru echipele constănţene de volei, în următoarea perioadă fiind programate meciuri într-un ritm alert. Fetele de la CSV 2004 Tomis vor intra în arenă chiar de azi. Divizia A1 la volei feminin este prima întrecere internă care se reia în 2012, etapa a zecea, penultima din tur, fiind programată la sfârşitul acestei săptămâni. Jucătoarele echipei de pe litoral vor întâlni, de la ora 19.00 (în direct la Digi Sport), în Sala Sporturilor, pe CSU Medicina Tg. Mureş, partidă în care jucătoarele antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe au de departe prima şansă. Nu mai departe de marţi, gruparea constănţeană va reveni în Sala Sporturilor pentru jocul cu Vakifbank Telekom Istanbul, câştigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, meci în care, de această dată, tomitanele pornesc clar cu a doua şansă.

După cele două jocuri menţionate mai sus, echipa de pe litoral va mai juca alte cinci meciuri, patru dintre ele în întrecerea internă şi unul în competiţia continentală. CSV va juca după următorul program:

14 ianuarie, în deplasare, cu CSM Sibiu; 21 ianuarie, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti; 25 ianuarie, acasă, cu Ştiinţa Bacău; 28 ianuarie, în deplasare, cu SCM U. Craiova şi una în Liga Campionilor – 17 ianuarie, în deplasare, cu Azerrail Baku.

Băieţii de la CVM au şi ei un program infernal, urmând a juca în luna ianuarie nu mai puţin de şase partide. Echipa de pe litoral va juca „dubla” cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, din 16-imile de finală ale Cupei Challenge (pe 10 ianuarie – în deplasare şi pe 18 ianuarie – pe teren propriu) şi partidele din întrecerea internă (14 ianuarie – cu SCMU Craiova, acasă, 21 ianuarie – cu Explorări Baia Mare, în deplasare, 25 ianuarie – cu VCM Piatra Neamţ, acasă şi 28 ianuarie – cu CSU Galaţi, în deplasare. 

Victorii pe linie

Cu excepţia jocurilor pe care fetele de la CSV le vor disputa în Liga Campionilor, în compania unor formaţii foarte puternice, celelalte jocuri trebuie câştigate de formaţiile constănţene. Jucătorii şi tehnicienii constănţeni îşi doresc victorii pe linie în campionat, succese care să le menţină în drumul către noi titluri de campioane. Cert este că diferenţa de valoare dintre grupările de pe litoral şi adversare, mai ales cele din întrecerea internă, este destul de mare, astfel că suporterii constănţeni nu au mari emoţii.

13 meciuri oficiale vor juca echipele constănţene de volei în luna ianuarie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă