22.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialLondra: Suspectul atacului din metroul londonez, inculpat pentru tentativă de omor

Londra: Suspectul atacului din metroul londonez, inculpat pentru tentativă de omor

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost pus sub acuzare, duminică, pentru tentativă de omor, la o zi după atacul cu un cuțit, soldat cu doi răniți, într-o stație de metrou din estul Londrei. Suspectul, Muhaydin Mire, urmează să apară luni în fața instanței, a precizat poliția metropolitană, scrie AFP, citată de Agerpres. 

Anchetatori din cadrul Counter Terrorism Command (CTC) au percheziționat un apartament în estul Londrei.

Citeşte şi: Mai multe persoane au fost înjunghiate la metroul din Londra, într-un atac “terorist”

Două persoane au fost rănite în cursul agresiunii, “tratată” ca “act terorist”, potrivit termenilor folosiți de responsabilul CTC, Richard Walton, care coordonează ancheta.

Acest atac a avut loc la trei zile după ce parlamentul britanic a dat undă verde bombardării pozițiilor deținute de gruparea Statul islamic (SI) în Siria.

De asemenea, a intervenit la mai puțin de o lună după atentatele de la Paris, revendicate de SI (130 de morți), și la trei zile după un masacru în Statele Unite (14 morți), calificat ca “act terorist” de președintele american, Barack Obama.

Mass-media britanice au informat că unii martori l-au auzit pe atacator strigând “Aceasta este pentru Siria” pentru a-și justifica acțiunea.

Contactată de AFP, poliția nu a confirmat această informație.

Dacă pista teroristă se confirmă, ar putea fi vorba despre un atac comis de ceea ce polițiștii și experții consideră a fi un “lup singuratic”. De altfel, forțele de ordine și-au exprimat în repetate rânduri “îngrijorarea tot mai mare” față de acest tip de atacuri.

La începutul săptămânii trecute, Peter Neumann, directorul Centrului internațional pentru studiul radicalizării (ICSR) de la King’s College a declarat că sunt de așteptat “mai multe atacuri complexe cum a fost cel de la Paris, dar și mai multe atacuri comise de lupi singuratici”, necesitând foarte puțină pregătire.

Poliția transporturilor din Marea Britanie a anunțat că va trimite pe teren mai mulți agenți în uniformă și în civil.

 

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă