27.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialLocalele şi referendumul au distrus cariere politice

Localele şi referendumul au distrus cariere politice

Rezultatele de la alegerile locale şi tensiunile acumulate cu prile-jul referendumu-lui duc şi la o reconfigurare a structurilor politice locale. Cea mai radicală schimbare a fost adoptată la nivelul conducerii Organizaţiei Judeţene PDL Galaţi, preşedintele partidului, Vasile Blaga, înlocuindu-l pe cel ce conducea organizaţia din anul 2000, Mircea Toader, cu fostul secretar de stat la MAI, Mihai Capră.

Vasile Blaga a menţionat că decizia de înlocuire a lui Toader este urmarea rezultatelor obţinute la alegerile locale. „Analizând ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale în judeţul respectiv, asta facem în toate judeţele nu numai la Galaţi, noi credem că este nevoie de un om care să poată să readune structurile şi să le pregătească pentru o toamnă foarte caldă din punct de vedere electoral”, a explicat Blaga. Mircea Toader va rămâne în continuare liderul Grupului PDL la Camera Deputaţilor pentru că „îşi face foarte bine datoria”, a precizat Blaga.

Mihai Capră a fost membru PNL şi în perioada 2005-2008 a fost prefect al Galaţiului şi preşedintele Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor. A demisionat din funcţia de prefect şi a intenţionat să se retragă din politică la 24 de ore după ce în campania electorală la alegerile locale din 2008 fostul lider liberal Bogdan Olteanu i-a cerut să se implice ca prefect în discreditarea candidatului PDL la Primăria Galaţi, Andrei Lişinschi şi susţinerea candidatului PNL, Marius Stan.

După câteva luni, Mihai Capră s-a înscris în PDL şi a fost, în guvernele Boc şi Ungureanu, secretar de stat la MAI pentru relaţia cu administraţiile locale. Numirea lui Mihai Capră la conducerea PDL Galaţi va calma tensiunile interne şi îi va readuce în PDL pe unii dintre cei plecaţi, în special ca urmare a neînţelegerilor cu senatorul Marius Necula, fostul preşedinte al organizaţiei municipale. Printre cei vizaţi de Mihai Capră se află decanul Facultăţii de Ingineria Alimentelor, Puiu Alexe,  fostul şef al ISJ Doruleţ Resmeriţă, dar şi rectorul Universităţii Dunărea de Jos, Iulian Bârsan, care s-ar putea implica în măsura în care legea îi permite să facă politică. La conducerea Organizaţiei Municipale PDL Galaţi revine Mihai Turcu, fostul şef al Gărzii de Mediu.

La răscruce de vânturi

Nu se ştie ce se va întâmpla cu senatorul PDL Marius Necula. El a candidat la primărie şi a obţinut un procent de 6,9%, trăgând în jos şi lista pentru consiliul local. Colegii de partid l-au acuzat că a fost de fapt „iepuraşul” candidatului USL, Marius Stan. Intuind pierderea sprijinului politic, Necula s-a retras de la conducerea organizaţiei municipale. Cu siguranţă, el va mai dori să candideze pentru un mandat parlamentar, dar nu este clar pe lista cărui partid. Nu va mai avea sprijinul PDL pentru un nou mandat, iar varianta trecerii la PSD, partid la care a fost membru în perioada 1994-2005, fiind şi subprefect şi prefect, nu mai este valabilă. Preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica, cumătru cu Necula, a precizat că niciunul dintre foştii membri PSD, plecaţi la PDL sau UNPR, nu vor mai fi reprimiţi în PSD.

Ruleta rusească a lui Victor Dobre

Cu probleme mari se confruntă şi preşedintele PNL Galaţi, Victor Dobre, deputat şi ex-ministru delegat la Administraţie. După ce, pe fondul controverselor iscate de organizarea referendumului, mai mulţi şefi de filiale PNL au cerut să i se retragă sprijinul politic şi Dobre şi-a anunţat ieri demisia, rămâne de văzut dacă Victor Dobre va păstra şefia PNL Galaţi. Surse din PNL ne-au declarat că unul dintre pretendenţi este noul primar al Galaţiului, Marius Stan.

Cele mai citite

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

Hansi Flick pregătește deja primul transfer pentru FC Barcelona. Germanul vrea un jucător de top

După ce Xavi a fost demis de către FC Barcelona, Hansi Flick se pare că îi va lua locul pe banca catalanilor. Antrenorul german...
Ultima oră
Pe aceeași temă