16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLiderul trupei Antract: Peste 70% dintre cluburile underground se vor închide

Liderul trupei Antract: Peste 70% dintre cluburile underground se vor închide

Bobiță Cătușanu, liderul trupei rock Antract, a declarat luni, că în opinia lui, în perioada următoare aproximativ 70% din cluburile underground din România se vor închide, potrivit Agerpres.

“Mă gândesc că peste 70% dintre cluburile underground se vor închide, iar pentru trupele de rock va fi din ce în ce mai greu să aibă unde concerta. Pe de altă parte, nu vorbesc doar în numele Antract, vorbesc și ca tată, e clar că fiul meu atunci când merge la un concert într-un pub, vreau să fie în securitate și în siguranță”, a declarat artistul. 

Cătușanu a precizat că are patru prieteni care au murit în incendiu şi alţii care acum sunt în spital. 

“Sunt după două zile în care parcă trăiesc în alt film. Am patru prieteni care au murit și alții care se luptă să supraviețuiască. Am patru prieteni pe care știu că am să-i văd doar în poze de acum înainte. Nu credeam să pot trăi vreodată așa ceva. Plâng și am o senzație de vomă, e pe fond psihic. Vorbesc la telefon cu alți prieteni și suntem în stare de șoc. Mă doare sufletul să-mi văd prieteni în coșciuge, să văd colegi în suferință, mame care sunt efectiv șocate. Când mă uit la clădirea fabricii Pionierul și se vede bannerul cu Antract acolo, e parcă ceva ireal. Acolo au murit tineri frumoși care au deschis o carte, care au venit să guste un fenomen artistic, oameni care iubeau metafora”, a spus Cătușanu.

De asemenea, liderul trupei Antract a scris câteva versuri pentru victimele incendiului din Colectiv. 

“Mă doare sufletul să-mi văd/Prieteni in coşciuge/Mă doare sufletul şi plâng /De milă, neputinţei/Mă doare sufletul să-mi văd /Colegi în suferinţă/Mă doare sufletul să tac /Când toţi îngerii cântă /Mă doare sufletul să simt / Durerea acelor mame/Ce îşi conduc copiii morţi /Spre sumbre catedrale /Mă doare sufletul/Mă doare…”, a scris Cătuşanu pe Facebook. 

Potrivit ultimului bilanţ, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 31 de persoane, ultima – un tânăr neidentificat de la Spitalul de Arși – în cursul zilei de luni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din București, până la 90 fiind în stare critică și gravă.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă