13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialLegea „Big Brother“, „jandarmul“ ascultărilor

Legea „Big Brother“, „jandarmul“ ascultărilor

Deputaţii francezi au adoptat cu mare majoritate proiectul de lege care reformează şi modernizează serviciile secrete. Numită şi legea Big Brother, ea vizează eficientizarea luptei contra terorismului. Pentru adversari, ea va legaliza în Franţa o supraveghere în masă care ameninţă libertăţile fundamentale şi protejarea vieţii private.

După luni de dezbateri contradictorii, proiectul legii asupra supravegherii masive de către serviciile secrete a fost adoptată marţi în Adunarea naţională a Franţei cu 438 voturi pentru, 86 contra şi 42 abţineri. Premierul Manuel Valls declara în ajun că „prin serviciile publice legitime şi controlate, francezii vor fi mai bine protejaţi iar libertăţile noastre vor fi garantate”.

Dar, acolo unde guvernul susţine că legea va fi respectată de serviciile secrete, dezbaterea s-a dovedit mai aprinsă şi contradictorie decât s-a prevăzut. Proiectul asupra serviciilor secrete a fost accelerat după atentatele din ianuarie în regiunea pariziană şi iniţiativa guvernului care a vizat încadrarea serviciilor secrete şi întărirea arsenalului antiterorist a fost bine primită de responsabilii politici, inclusiv din opoziţie, în Parlament lupta contra terorismului făcând consens. Dar, la ieşirea din Consiliul de miniştri la 19 martie, criticile au curs din toate părţile – asociaţii de apărare a libertăţilor fundamentale, ONG-uri, sindicatele magistraţilor, Comisia naţională de informatică şi libertăţi (Cnil), actori din filiera numerică, şi unii din marii gestionari de Internet au ameninţat chiar că se vor exila. Criticile au venit chiar şi din partea actualului „jandarm” al ascultărilor, Jean-Marie Delarue, care denunţă slăbiciunea controalelor.

Terorismul dezleagă -supravegherea

În aprilie, în Adunarea Naţională s-au înfruntat două tabere – cei reprezentând dreapta politică şi care cereau o înăsprire a textului proiectului de lege şi cei din tabăra stângii care denunţau atingerea libertăţilor. Afacerea continuă, fiecare parte motivând susţinerea sau respingerea acestei legi care va permite serviciilor secrete să justifice ascultările. Acum proiectul se află în mâinile Senatului unde dreapta este majoritară şi o respingere a lui este puţin probabilă. Apoi rămâne marea necunoscută – verdictul în ultimă instanţă, a Consiliului Constituţional.

Proiectul de lege a suscitat preocupările întreprinderilor tehnologice şi a grupurilor pentru libertăţi civile pentru că dă binecuvântarea legală unui larg evantai de activităţi de supraveghere fără supervizarea unui judecător. O dispoziţie care preocupă opoziţia pentru că oferă guvernului puterea de a obliga firmele de comunicaţii să asculte şi să stocheze informaţiile obţinute din ascultarea telefoanelor şi Internetului folosind aparatură şi tehnici automatizate pentru semnalarea la poliţie a unui comportament potenţial terorist.

De asemenea, legea permite agenţiilor secrete ascultări în Franţa şi în străinătate folosind tehnologii de înaltă performanţă în cadrul cercetărilor teroriste fără control judiciar, inclusiv plasarea de trakers pentru maşini, de programe-spion în calculatoarele vizate şi dispozitive ce pot determina identitatea telefoanelor mobile din apropiere.

» „Franţa autorizează ascultarea şi supravegherea în masă pentru prevenirea terorismului fără control judiciar, nici recurs efectiv pentru victimele supravegherii“, arată Amnesty International.

Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă