Singurul lac antropomorfic de pe continent se află în staţiunea maramureşeană Ocna Şugatag, fiind folosit în tratamente medicale.
Liant între cele două municipii maramureşene, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag a schimbat „blestemul sării” pe profitul obţinut din turism. Troc echitabil. În localitatea care adăposteşte cel mai mare lac antroposalin din România, lacul Gavril, oamenii au înţeles repede că singura lor şansă de a-şi face traiul mai dulce este… sarea. Aşa s-a transformat comuna maramureşeană dintr-o salină într-o cochetă oază de sănătate. Pe lângă fosta staţiune balneoclimaterică Ocna Şugatag, ridicată în timpul regimului comunist a apărut o reţea de unităţi turistice. Astăzi, în comuna de la poalele Munţilor Ţibleş-Gutâi există trei hoteluri, un motel, două cabane şi 24 de pensiuni turistice.
Exploatarea sării datează din antichitate
În pofida reprofilării, localnicii nu-şi uită trecutul de sărari, pentru că, până la urmă, tot sarea este cea care atrage turiştii. În apropiere de Valea Sărată, în anul 1831, au fost descoperite primele mine de sare, acestea datând din antichitate. În zonă au fost găsite obiecte primitive, din piatră şi bronz, specifice exploatării sării (ciocane de piatră, dălţi etc.) Cele mai multe sărării erau excavaţii cu adâncimi de până la 16 metri, însă două dintre acestea, inundate, aveau aproximativ 50 de metri adâncime. La începutul secolului al XVIII, când minele de acolo erau incluse în domeniul imperial austro-ungar, „s area de la Ocna Şugatag, cunoscută pentru calitatea de excepţie, era exploatată în plăci şi bulgări şi era exportată în Ungaria, Rusia, Cehoslovacia, Austria, chiar şi-n Africa de azi. Exploatarea sării în zonă a durat până în anul 1950 când, din cauza infiltraţiilor masive de apă dulce, minele au fost închise”, spun localnicii.
Lacuri născute în locul minelor de sare
În câţiva ani, vechile amplasamente ale minelor de sare s-au transformat în lacuri sărate. Astfel a luat startul turismul balneoclimateric. Specialiştii spun că apele minerale sodice şi clorurate de la Ocna Şugatag au o concentraţie de sare de 119 g/l! Vechile Băi, situate lângă lacurile antroposaline, au fost repuse în funcţiune şi au intrat în circuitul turistic, zona devenind locul preferat pentru turiştii veniţi cu cortul. Cel mai adânc este Tăul fără Fund, care are 33 de metri, însă atracţia este lacul Gavril care, deşi are o adâncime de „doar” 30 de metri, este cel mai mare lac antroposalin din România. El are o suprafaţă de 2,35 hectare. Pe lângă dimensiune, una dintre ciudăţeniile prin care lacul Gavril atrage este un strat de apă dulce de la suprafaţa sa, care face posibilă vieţuirea peştilor. Imaginea pasionaţilor care pescuiesc de pe ponton sau din barcă într-un lac cu apă sărată, aparent o anomalie, îi intrigă pe turişti, însă este doar o altă particularitate care creşte gradul de fascinaţie al lacului Gavril.
Tratament naturist
Pe lângă tratamentele „clasice” băi calde, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie şi masaj medical, în staţiunea Ocna Şugatag se tratează afecţiunile şi în mod naturist, un complex local oferind servicii de fitoterapie, reflexoterapie, presopunctură şi masaje speciale, valorificând resurse naturale (plantele medicinale şi fructele de pădure). De aceea, o comună care după prăbuşirea minelor de sare („blestemul sării”, cum spuneau localnicii) nu mai avea, aparent, nici o şansă de redresare şi-a recâştigat prosperitatea.
Zeci de mii de vizitatori
Cei 4.000 de localnici trăiesc din găzduirea celor peste 25.000 de turişti care îi vizitează în fiecare an, însă potenţialul turistic este încă insuficient valorificat. Multe dintre proiectele anunţate pentru revigorarea fostelor Băi Sărate Imperiale se află în stadiul de visuri. Unul dintre aceste proiecte este cel care viza un impresionant centru de golf, cu numeroase unităţi de cazare şi facilităţi pentru deconectarea turiştilor, însă pe dealurile din jurul comunei nu s-a mai construit nimic pentru că localnicii au considerat că investitorii spanioli vor să pună mâna pe păşunile comunale.
