21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialKate şi William nu au semnat un contract prenupţial

Kate şi William nu au semnat un contract prenupţial

Prinţul William şi aleasa lui, Kate, n-au semnat niciun contract prenupţial, potrivit Agerpres. Surse din anturajul regal spun că nu s-a semnat niciun acord legal înainte de căsătorie, care ar fi pus la adăpost averea prinţului şi i-ar fi asigurat soţiei lui o viaţă îndestulată în cazul despărţirii.

 

Când cei doi şi-au anunţat căsătoria, unii avocaţi au fost de părere că un contract prenupţial – foarte răspândit printre vedetele de la Hollywood – ar putea fi ‘practic’, dat fiind insuccesul unor mariaje din istoria recentă a casei regale engleze.

O decizie recentă a Curţii Supreme face ca în legea engleză contractul prenupţial să fie obligatoriu.

Ieri, un consilier regal a respins ideea că prinţului William i s-ar fi sugerat că ar fi bine să încheie un contract prenupţial şi că acesta ar fi refuzat. ‘Ca să refuze, ar fi trebuit ca cineva să-i sugereze să semneze un astfel de act şi n-a fost deloc aşa’, spune o sursă. ‘Nu s-a semnat niciun contract prenupţial în acest caz’, adaugă sursa.

William, 28 de ani, câştigă 37.170 lire pe an ca locotenent de aviaţie în RAF. El a mai moştenit 6,5 milioane de lire de la mama lui, Lady Diana, sumă care se pare că a crescut simţitor în urma investiţiilor făcute de la moartea Dianei, în 1997. Prinţul Charles plăteşte întreţinerea locuinţei lui William. El a alocat anul trecut 1,6 milioane de lire pentru cheltuieli personale, ale soţiei şi fiilor săi. Cu opt ani înainte de a muri, Regina Mamă a plasat două treimi din propria avere în depozite pe numele strănepoţilor ei.

Noua ducesă de Cambridge, Catherine, n-are deocamdată niciun venit. Ea şi-a părăsit slujba de la firma părinţilor în luna ianuarie pentru a se dedica pregătirii nunţii. A lucrat înainte la firma Jigsaw.

În lipsa unui acord prenupţial, sarcina de a stabili un aranjament în cazul unui divorţ revine avocaţilor. Sarah (fostă Ferguson), ducesă de York, a primit 15.000 de lire pe an de la prinţul Andrew când au pus capăt căsniciei lor de 10 ani, în 1996. Însă avocaţii prinţesei Diana au obţinut pentru ea 17 milioane de lire când a divorţat de prinţul Charles.

După logodna prinţului William cu Kate, unul din foştii secretari ai prinţesei Diana, Patrick Jephson, a spus: ‘Dacă ar fi sora mea, aş sfătui-o să încheie un contract prenupţial bun. Kate nu intră într-o căsnicie, ci într-o afacere.’

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă