20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialItaliencele răpite în Siria şi eliberate au revenit în ţară

Italiencele răpite în Siria şi eliberate au revenit în ţară

Italiencele răpite vara trecută în nordul Siriei şi eliberate joi au ajuns vineri dimineaţa la Roma, a constatat o jurnalistă AFP, scrie Mediafax.

Avionul care le aducea pe Greta Ramelli, în vârstă de 20 de ani, şi Vanessa Marzullo, în vârstă de 21 de ani, din Turcia a aterizat pe Aeroportul militar Ciampino, în apropiere de capitala italiană, către ora locală 4.00 (5.00, ora României).

Primite de către ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni, fără rude, cele două tinere au coborât din avion fără să-şi exteriorizeze sentimentele.

Zâmbind reţinut, cu capul plecat, ele au răspuns salutului ministrului şi au intrat în aeroport fără să spună vreun cuvânt sau să facă vreun semn către presă.

Ele urmau să fie conduse către un spital, pentru un bilanţ de sănătate. De asemenea, ele vor fi audiate de către Parchetul antiterprist de la Roma, care a deschis o anchetă cu privire la răpirea lor.

Tinerele, originare din Lombardia (nord), au fost date dispărute pe 31 iulie, în apropiere de Alep, în nordul Siriei, unde ajunseseră cu trei zile înainte, din Turcia, după un prim sejur în februarie, pentru a participa la un proiect umanitar.

Cele mai citite

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...
Ultima oră
Pe aceeași temă