12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialIohannis, despre renunţarea la programul "Cornul şi laptele": Ar trebui făcută o...

Iohannis, despre renunţarea la programul “Cornul şi laptele”: Ar trebui făcută o analiză mai profundă

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că programul “Cornul şi laptele” nu i s-a părut niciodată “grozav”, dar că retragerea lui ar trebui să se facă “după o analiză mai profundă”, afirmând că subiectul nu a fost dezbătut în USL, potrivit Mediafax.

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre intenţia premierului Victor Ponta de a retrage programul “Cornul şi laptele” din şcoli, Klaus Iohannis a spus că lui nu i s-a părut “un program grozav niciodată”.

“Dacă este cazul acum să se retragă sau nu, cred că ar trebui făcută o analiză mai profundă. Cred că ar fi bine să existe un program de acest tip acolo unde avem cazuri sociale şi cazuri de copii care, din varii motive, nu îşi aduc un sandviş de acasă”, a afirmat primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, care este şi prim-vicepreşedintele PNL.

El a spus că s-ar putea desfiinţa programul “din şcolile unde nu este băgat în seamă”.

“Toată lumea cunoaşte cazuri unde elevii mai mult aruncă laptele şi cornul la coşul de gunoi decât să le mănânce. Din varii motive. Acolo, sigur, ar putea fi desfiinţat programul şi s-ar face anumite economii”, a declarat Iohannis.

El a spus că problema va fi discutată în USL, “dar până acum nu a fost aşa ceva în discuţie”.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să renunţe la programul “Cornul şi Laptele”, iar banii folosiţi vor fi direcţionaţi către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.

“Vreau aceeaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru păriţi – vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul – şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba”, a susţinut Ponta.

El a mai precizat că un program “mai ţintit” pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanţat de la bugetul de stat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă