23.3 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialInvestitia de la Rosia Montana, analizata de o comisie parlamentara

Investitia de la Rosia Montana, analizata de o comisie parlamentara


O delegatie a Comisiei pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor s-a aflat, ieri, in Muntii Apuseni, pentru a vedea la fata locului conditiile in care se preconizeaza derularea investitiei in exploatarea zacamintelor de metale pretioase de la Rosia Montana. Componenta delegatiei a fost foarte numeroasa, fiind prezenti 11 deputati, membri PNL, PD, PSD, PRM, UDMR si PER.
“Gazda” evenimentului a fost deputatul PD de Alba, Stefan Bardan, membru al comisiei, care a “aranjat” ca parlamentarii sa fie cazati la pensiunea colegului sau de partid, Tiberiu Todea, primarul comunei Albac. Din delegatie au mai facut parte presedintele comisiei, Relu Fenechiu, vicepresedintii Mircea Dusa si Traian Igas, secretarii Denes Seres si Vasile Soporan, dar si fostul ministru al Mediului, Petru Lificiu, un adversar declarat al proiectului initiat de compania “Rosia Montana Gold Corporation”. Acesta din urma a criticat dur modul in care a fost realizat Raportul de Evaluare a Impactului asupra Mediului, sustinand ca nici unul dintre expertii independenti nu si-a asumat clar continutul documentului.
Mai mult, Lificiu a cerut informatii legate de modul in care poate cumpara un metru patrat de teren in centrul comunei, pe care a declarat ca vrea sa puna o pancarda cu Partidul Ecologist Roman. Parlamentarii au avut intalniri cu reprezentantii companiei, dar si cu reprezentanti ai comunitatii din Rosia Montana.
De asemenea, deputatii au vizitat cariera exploatarii miniere de stat, dar si cariera de la Rosia Poieni, administrata de “Cupru Min” SA Abrud, singura care isi mai desfasoara activitatea in judetul Alba. Membrii comisiei au mai vizitat iazul de decantare de la Salistea, apartinand SC “Rosia Min” SA, firma aflata in lichidare judiciara.
Dupa-amiaza, delegatia a mai avut o sedinta “de lucru” la sediul “CupruMin” SA din Abrud cu reprezentanti ai sectorului minier din zona, dupa care au participat la o intalnire cu primarii din Muntii Apuseni.

Campanie de informare a Parlamentului

Deputatul Stefan Bardan, initiatorul acestei vizite informale, a declarat, miercuri, ca aceasta este prima etapa dintr-o campanie ampla de informare si analize pe care a lansat-o comisia din care face parte, urmand ca, in final, dupa parcurgerea mai multor etape sa-si expuna o pozitie oficiala fata de proiectul minier. “S-au iscat atatea controverse legate de proiectul minier si investitia de la Rosia Montana. Unii colegi parlamentari au inceput sa emita ipoteze fara sa stie exact ce se afla acum pe teren in zona fostelor exploatari miniere. Fiind parlamentar de Alba, i-am invitat pe colegii mei din Comisia pentru Administratie sa faca o vizita de in-formare in zona. A fost o vizita strict informala, vom avea ulterior intalniri cu toate partile implicate pentru ca in final Comisia pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor va trebui sa aiba o pozitie oficiala fata de aceasta investitie”, a spus Bardan.
Parlamentarul democrat a adaugat ca membrii comisiei vor avea in viitor mai multe intalniri informale cu reprezentantii investitorului strain, cu localnicii, opozantii si sustinatorii proiectului, dar si cu institutiile implicate in autorizarea acestuia.

Cele mai citite

Spania adoptă un pachet de reduceri fiscale de 3 miliarde de euro pentru a face față inflației

Guvernul spaniol a adoptat un pachet de măsuri de reducere a inflației în valoare de aproape 3 miliarde de euro (3,21 miliarde de dolari),...

Mark Rutte va fi nominalizat miercuri pentru postul de secretar general al NATO de toate cele 32 de state membre

Cele 32 de state membre ale NATO vor confirma miercuri nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă