16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialInternetul, la fel de important ca aerul. Cele mai importante zece tendinţe...

Internetul, la fel de important ca aerul. Cele mai importante zece tendinţe ale anului 2012 în telecomunicaţii

Pentru cei mai mulţi dintre noi, internetul a devenit la fel de important precum aerul pe care îl respirăm. De altfel, acesta ar fi unul dintre ultimele lucruri la care oamenii ar alege să renunţe în cazul în care ar trebui să îşi reducă semnificativ cheltuielile, arată un studiu realizat de Ericsson.

Specialiştii Ericsson ConsumerLab au analizat, la sfârşitul anului 2011 evoluţia industriei de telecomunicaţii şi au identificat zece tendinţe care vor caracteriza anul 2012.

1. Conectivitatea, regina industriei – Odată ce s-au conectat la Internet, utilizatorii spun că acesta ar fi unul dintre ultimele lucruri la care ar alege să renunţe în cazul în care ar trebui să îşi reducă semnificativ cheltuielile.

2. Oricine poate deveni un furnizor de servicii – Cererea pentru servicii noi este în continuă creştere. Datorită Internetului, atât companiile, cât şi consumatorii pot inventa în mod constant soluţii noi, cum ar fi aplicaţii noi, care să răspundă nevoilor curente.

3. Instrumentele de social media redefinesc modul de transmitere a informaţiei şi industria media – Social media este responsabilă pentru apetitul tot mai mare al publicului pentru poze, clipuri video şi muzică disponibilă online. În prezent, instrumentele şi site-urile sociale ajută utilizatorii să determine cât de relevante sunt ştirile pentru ei, oferindu-le un plus de libertate în a le comenta şi discuta cu alţii.

4. Telefoanele mobile joacă un rol semnificativ în viaţa noastră de zi cu zi – Din ce în ce mai des, utilizatorii se arată interesaţi de servicii mobile din zone geografice apropiate sau de servicii locale. În plus, dacă 90% dintre utilizatorii de smartphone-uri chestionaţi de Ericsson au declarat că nu se despart în nici un moment de telefoanele lor mobile, doar 80% dintre ei au spus acelaşi lucru despre bani.

5. Transparenţa devine mai importantă decât confidenţialitatea – Oamenii încep să se obişnuiască să ducă vieţi foarte deschise, în care nu se ascund, şi se aşteaptă ca şi companiile sau alte organizaţii să aibă un nivel similar de transparenţă.

6. Soluţiile cloud fac lucrurile mai uşor de folosit – Posibilitatea de a transmite rapid informaţia de la un utilizator la altul, precum şi nevoia de a avea mai multe dispozitive conectate în acelaşi timp devin două condiţii foarte importante pentru utilizatori, conducând astfel la introducerea unui număr tot mai mare de servicii de cloud. Utilizatorii se simt atraşi de această soluţie cu precădere datorită uşurinţei cu care poate fi folosită.

7. Femeile determină creşterea numărului de utilizatori de smartphone-uri – Un studiu realizat în 2011 de Ericsson Consumer Lab a arătat că barbaţii sunt încă cei mai avizi utilizatori ai serviciilor de nişă disponibile pe smartphone-uri, în timp ce femeile folosesc în mod regulat servicii precum cele de telefonie fixă, mesagerie scrisă sau Facebook. Totuşi, datorită integrării active a tuturor canalelor de comunicare într-un singur dispozitiv, femeile ajung să contribuie în cea mai mare proporţie la adopţia la scară largă a smartphone-urilor.

8. Devine mai uşor să facem cumpărături – Studiul Ericsson a arătat că 67% dintre utilizatorii de smartphone-uri sunt interesaţi de plăţile mobile, care trebuie privite în contextul cumpărăturilor de zi cu zi. Astfel, spre exemplu, ele trebuie integrate cu informaţii despre produse, puncte-bonus sau alte bonuri valorice.

9. Totul se conectează – Serviciile mobile de date au depăşit serviciile de voce în al patrulea trimestru al anului 2009, iar în primul trimestru din 2011, ele au ajuns la o valoare de două ori mai mare decât cea a serviciilor tradiţionale de telefonie. Utilizatorii sunt tot mai conectaţi, nu doar la Internet, ci şi la toate obiectele care îi înconjoară, de la maşini la automate de bilete sau de mâncare.

10. Într-o perioadă plină de incertitudini, oamenii caută să deţină controlul – În momente de instabilitate economică sau atunci când au loc dezastre naturale, cum ar fi cutremure, se observă o creştere a interesului utilizatorilor pentru utilităţi, cum ar fi serviciile de furnizare a apei sau a energiei electrice. În mod similar, o schimbare în bugetul disponibil al oamenilor contribuie la creşterea nevoii utilizatorilor de a controla consumul de servicii.

De peste 15 ani, Ericsson ConsumerLab cercetează modul în care utilizatorii percep şi se raportează la produsele şi servicii IT&C. Programul internaţional de cercetare al Ericsson are la bază peste 100.000 de interviuri individuale realizate anual în peste 40 de ţări şi 10 mega-oraşe (zone metropolitane a căror populaţie depăşeşte 10 milioane de locuitori).

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă