19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialInimi la grătar în luna îndrăgostiţilor

Inimi la grătar în luna îndrăgostiţilor

Un tânăr om de afaceri din Reşiţa a găsit o metodă inedită de a atrage atenţia celor ce-i trec pragul măcelăriei că încă suntem în „luna îndrăgostiţilor”.

Toată lumea, mai ales cei realişti, ştie faptul că, înainte de a trece prin inimă, dragostea trece prin stomac. O fi ea dragostea mare, dar cu burta goală chiar că nu mai este nici o veselie. Un stomac gol şi o foame prelungită strică toată atmosfera, oricât ar fi ea de romantică.

Şi cum nimic nu poate fi mai ucigător într-un amor decât foamea, un tânăr comerciant din Reşiţa s-a gândit că în această lună a îndrăgostiţilor, luna februarie, iubita i-ar putea arăta la propriu iubitului ei cum sfârâie o inimă. Numai că nu în piept, ci în tigaie.

Idee testată pe soţia sa

Cum de la vorbă la faptă nu a fost decât un pas, Claudiu, un tânăr om de afaceri reşiţean, i-a dus soţiei de Sfântul Valentin o porţie de cotlete mai altfel. Acestea au fost modelate sub formă de inimioară şi au surprins-o plăcut pe soţia sa.

„Văzând succesul din familie, m-am gândit să aplic şi în magazinul meu aceeaşi metodă, aşa că toată luna februarie în vitrina frigorifică se găsesc câte 10 porţii de cotlete inimioară”, spune omul de afaceri. Şi cum numărul este limitat şi vorba s-a dus în oraş, acestea dispar din vitrină în maximum o oră.

Unii dintre clienţi sunt mai conservatori şi-l preferă pe Dragobete în locul sărbătorii importate de la americani, Sfântul Valentin. ,,Eu nu sunt de acord cu sărbătorile astea de import, americănismele făcute numai să dai banii. Eu sunt român şi sunt cu „Dragobete – sărută fete”. Dar asta nu mă împiedică să pun la prăjit o inimioară din asta, să se perpelească la flacăra aragazului”, spune Daniel, un tânăr cumpărător. „Interesant, am auzit şi eu, mi-a spus o vecină şi mi se pare o idee bună. Nu trebuie să ratăm nici o ocazie de a ne mai descreţi frunţile cu un zâmbet. Atenţia îţi este atrasă de forma cotletului şi astfel nu mai vezi preţul”, spune zâmbind o cumpărătoare între două vârste. Preţul inimioarelor la grătar nu este mai mare decât cel al cărnii din măcelărie. Diferenţa este dată de forma care atrage cumpărătorii.

Sărbătoare românească

Dragobetele este sărbătoarea românească a iubirii. În cele mai multe locuri din ţară, ea este celebrată data de 24 februarie. Însă sunt şi zone în care Dragobetele este serbat în 28 februarie. Cu precădere, sărbătoarea este celebrată în sudul şi sud-vestul României, inclusiv în Banat.

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă