16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialINCOGNITO: Am pierdut postul de consilier oferit de Udrea

INCOGNITO: Am pierdut postul de consilier oferit de Udrea

Printre cele 747 de proiecte depuse în cadrul concursului organizat de Elena Udrea: “Un proiect pentru Bucureşti” s-a numărat şi unul depus de un reporter RL, care “a candidat” incognito, însă nu a convins juriul format din jurnalistul Robert Turcescu, fostul primar PDL, Adriean Videanu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din Bucureşti Mircea Ochinciuc, Roxana Wring, preşedinte ProDomo, şi Dan Trifu, preşedintele EcoCivica. Nimic deosebit până aici, dacă acest proiect ar fi fost exclusiv opera mea. 

Astfel, în cele două săptămâni care au precedat termenul limită de depunere a proiectelor, i-am intervievat pe Silviu Prigoană, candidatul PDL la PMB, pe arhitectul Capitalei Gheorghe Pătraşcu, pe directorul general al Metrorex Gheorghe Udrişte (şi fost membru al echipei edilului Videanu), pe preşedintele Academiei Române Ionel Haiduc, pe consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, şi pe candidatul independent la PMB, Nicuşor Dan. Am strâns laolaltă viziunile tuturor acestor oameni despre o Capitală mai bună, mi-am adus şi eu un insignifiant aport şi am depus plicul la sediul PDL Bucureşti.

De ieri, s-a făcut cunoscut publicului că locul de consilier general a fost câştigat de Simona Creţu, cu un proiect vizând transformarea zonei Lacul Văcăreşti într-un parc de agrement. Mai jos vă prezentăm doar trei propuneri (din câteva zeci) din cadrul proiectului mixt Prigoană-Nicuşor-Pătraşcu-Udrişte-Haiduc-Vasilescu, ale căror soluţii pentru “problemele cetăţii” nu s-au ridicat la nivelul exigenţei impusă de filiala PDL Bucureşti:

Titlu Proiect: « BUCUREŞTIUL POATE, FII »

I. TRANSPORTURI

“Îngroparea autobuzelor” acolo unde se construiesc noile magistrale de metrou (Ghencea-Drumul Taberei-Pantelimon) care au densitate foarte mare de staţii (la 600 m), transportul în comun de suprafaţă să fie eliminat, traficul de călători urmând să fie mutat cu totul în subteran. În felul acesta, greoaiele autobuze şi troleibuze nu vor mai îngreuna traficul rutier.

“Intervale orare care se respectă” Benzi de circulaţie dedicate (acolo unde e posibil fizic) transportului în comun. Desigur, doar acolo unde nu e metrou.

“Să terminem ce-am început” Traficul se va fluidiza masiv fără noi inovaţii, ci doar prin ducerea la bun sfârşit a proiectelor rutiere şi de metrou aflate în faze avansate de proiectare pentru Bucureşti şi pentru cele două centuri rutiere exterioare.

“Şi corporatistul merge cu metroul” La capătul fiecărei linii de metrou Metrorex (Iuliu Maniu, Prelungirea Ghencea, Bulevardul Pantelimon, Străuleşti, Teodor Pallady) să construiască parcări supraterane cu o capacitate totală a parcărilor din inventarul Metrorex de 5000 de locuri, unde navetiştii să-şi lase maşinile şi să ia metroul prin oraş. Cei care plătesc tichet de parcare să primească bonus călătorii cu trenul. Să fie disponibile inclusiv abonamente mixte de parcare-călătorii cu mijloacele de transport în comun.

“Trenul care înconjoară Capitala” Modernizarea şi completarea căii ferate care înconjoară Capitala plus penetraţii în oraş pe direcţiile cu aflux maxim de navetişti. Totalul inelului e de 80 km, dintre care 60 km sunt cu bandă dublă de rulaj şi două treimi sunt deja electrificiate. La fiecare intrare majoră în Capitală să se construiască noduri internodale în care călătorii care coboară din tren să poată lua mijloace de transport în comun ale RATB, Metrorex şi ale operatorilor privaţi din judeţele limitrofe. În cazul în care capetele de linie ale metroului şi RATB de pe arterele majore de intrare în Capitală nu ajung până la inelul feroviar, atunci vor fi prelungite cu 1-2-3 staţii ca să se poată realiza nodul intermodal.

“Transport în comun unit” Extinderea liniilor RATB pe tot teritoriul Ilfov.

-“Aeroportul lui Nicu devine aeroportul lui Nelu” Sprijinirea realizării aeroportului Adunaţi-Copăceni, prin dezvoltarea în colaborare cu Ilfov a unei şosele în regim de autostradă, precum şi introducerea de linii de transport rutier şi feroviar (sau metrou uşor, gen linia 41) până la noul aeroport privat.

“Gara e un simbol” Modernizarea obligatorie a Gării de Nord şi punerea în valoare a caracterului său istoric.

“Dreptul de a avea trenuri de mare viteză” Comandarea unui studiu de pre-fezabilitate care să arate cât de viabilă ar fi realizarea unei conexiuni subterane între Gara de Nord, Gara Obor şi Gara Progresul. În felul acesta Gara de Nord poate căpăta statutul de eurogară, deoarece trenurile de mare viteză nu se vor mai lovi de “un capăt de linie”. Alternativ se poate realiza o gară pentru trenurile de mare viteză în Pipera (pe ruta Arad-Constanţa).

II. ARHITECTURA E ESENŢIALĂ

“V-aţi întins prea mult”. Interzicerea acoperirii faţadelor cu reclame (doar pe terasele blocurilor)

“Centru de consultanta si sprijin pentru reabilitarea cladirilor cu valoare ambientala din zonele construite protejate” (finanţare mixtă UE-buget local-sponsorizări). Pe lângă spaţiul de lucru cu publicul, “Centrul” va avea şi un spatiu pt expozitie materiale si tehnologii, demonstraţii. PMB se poate asocial în proiect şi cu un ONG specializat (ex Asociatia Oraşelor de Istorie Arta si Cultura). Activităţile Centrului: va asigura pe perioda proiectului (ex 5ani) consultanta gratuită pentru rebilitarea cladirilor (refunctionalizari, mansardari, mici extinderi, reabilitare termică). Se asigură gratuit: “Indrumare pentru abordarea proiectului”, “Intocmirea expertizelor tehnice in vederea consolidării, reamenajarii,reabilitării termice”, “Sprijin pentru obţinerea avizelor”, “Consultanţa pentru alegerea materialelor şi tehnologiilor de construire”, “Sprijin pentru încheierea unui contract de proiectare şi/sau execuţie în vederea realizării lucrărilor”.

“Beauty and the Beast” Concurs anual cu vot deschis pe site-ul PMB, “100 cele mai frumoase case noi ale anului”, vor primi scutire de la impozitul pe teren şi clădiri timp de 25 de ani, plus 10.000€ premiu. Dar şi un concurs de “ruşinare a celor mai urâte 100 de noi clădiri noi, semnalate de cetăţeni şi votate tot de ei. Fără penalizare bănească”.

“Recreăm valorile trecutului” Construirea de replici ale celor mai importante 10 clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală deosebită, demolate de comunişti.

III. NATURA REÎNVIE

“Parcul e sfânt” Nici o bucăţică de parc să nu mai poată fi retrocedată, iar ce s-a retrocedat deja, să fie răscumpărat de stat la justa valoare

“Dreptul la verde” Orice teren de peste 1500 mp din “top 10” cartiere cu cea mai mare densitate de populaţie, să fie expropriate şi transformate în parcuri

“Rezerva de pământ a Capitalei” Demararea unui program de achiziţie masivă de loturi în câmp în Ilfov ca rezervă pentru extinderea viitoare a Capitalei. (20.000-80.000€/ha)

“Colţul meu de eco şi natură” Companiilor care cumpără parcele de minim 1 ha pe o rază de 20 km în jurul Bucureştiului şi le împăduresc primesc scutire de impozit şi subvenţie

“Schimb de generaţii” Un program masiv de dublare a arborilor bătrâni din Capitală cu arbori tineri, care, să le ia treptat locul celor care se usucă de la poluare.

“Verigheta de Oxigen” Realizarea unui inel (la propriu) lat de 200 de metri care să înconjoare Capitala, plantat prin voluntariat de elevi şi angajaţii companiilor (şcolile şi firmele pot adopata câte o parcelă de 0,5 ha). Perdeaua verde de protecţie va fi un plămân de sănătate pentr oraş, dar şi un scut pentru praful din Bărăgan. Se poate introduce inclusiv o taxă locală numită “taxa de copac”, fiecare locuitor să plătească annual pentru plantarea unui copac, fiecare microîntreprindere pentru 10 copaci…şi fiecare gigant multinaţional 1000 de copaci.

“Bucureştiul are lacuri” Amenajarea malului lacurilor artificiale ale Capitalei (Ciurel, Văcăreşti etc) ca zone de promenadă premium (nu doar nişte băncuţe), ci e nevoie de o abordare urbanistică serioasă pentru valorizarea lor.

 

IV. EDUCAŢIE, CULTURĂ, SPORT

“Clouding-muzeal” Unirea într-o entitate unică a trioului de muzee: Antipa MTR şi MG, printr-un pasaj subteran pe două nivele, cu spaţii expoziţionale, cafenele, locuri de recreere

“Raiul animalelor” Relocarea “Zoo” pe marginea DN1 sau A1. Noua zoo va avea 15 hectare şi 500 de specii, fiind gândită nu cu cuşti, ci animalele vor avea ţarcuri de mari dimensiuni şi puncte de observaţie pt public

“România în miniatură” Înfiinţarea în unul din parcurile majore ale Capitalei a muzeului “România în miniatură” în care, în care vizitatorii să facă turul ţării în 60 de minute. Astfel, vor fi puse laolaltă miniaturi ale unor clădiri simbol ca Ateneul, mănăstirea Voroneţ, Castelul Huniazilor, Peleş, Sarmisegetuza, Cotroceni etc

“Palate ale Copiilor”, câte unul în fiecare Sector pentru ca elevii să aibă acces la activităţi gratuite în timpul liber
-Un patinoar olimpic
-Câte o sală de înot de mari dimensiuni în fiecare Sector
-Delfinariu
-Acvariu cu regim de muzeu
-Planetariu
-Fiecare copil al Capitalei, să aibă acces dacă vrea, să practice un sport gratuit

“Grădiniţa e un drept garantat” Numărul de şcoli şi grădiniţe de stat să fie suficient pentru ca fiecare copil al Capitalei să aibă acces la educaţie preşcolară gratuită.

“Grădiniţe şi şcoli confesionale” Sprijinirea de către PMB şi CG, în colaborare cu Sectoarele, prin reducerea de taxe şi impozite etc. a înfiinţării de cât mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar confesionale (ortodoxe, catolice, evanghelice). Atâta timp cât nu sunt fondate de secte eretice, şcolile în care se respiră “aer creştin”, scot de pe băncile lor indivizi mult mai “sănătoşi” pentru societate, decât cele laice. În occident şcolile confesionale sunt o normalitate.

“Grădiniţe pentru bătrâni” (locuri de socializare şi activităţi) în care să meargă singuri sau să fie duşi dimineaţa şi luaţi la prânz sau la amiază (program prelungit) de către aparţiători. E o alternativă de zi la aziluri.

“Bucureştiul medieval” Centru pentru practicarea si valorificarea mestesugurilor traditionale in centrul istoric (ateliere de ceramica, sticlarie, tesaturi, lemn, feronerie, pictura pe sticla etc.)

“Iubim artiştii” Realizarea unui parc de creaţie artistică la periferia Capitalei, în care pe câteva hectare, artiştii să aibă acces la apă, electricitate şi toalete, precum şi spaţii încălzite iarna, în care să-şi poată crea operele.

“Scoaterea trenurilor luxoase de la naftalină” Deschiderea unui muzeu în apropierea Podului Grant, unde turiştii să poată vizita trenul lui Ceauşescu, trenul regal etc (cu drept de închiriere, desigur).

“Nea Nicu pentru o zi” Înfiinţarea unui muzeu adevărat dedicat lui Ceauşescu, cu pachet turistic care să implice un journey cu trenul lui Ceauşescu, o vizită pe balconul CC, o vizită la Casa Poporului (inclusiv în subsolurile vizitabile), o noapte în apartamentul lui Ceauşescu, imagini, înregistrări, filme (Arhiva Naţională de Filme de la Jilava e o comoară în acest sens), o rememorare a actelor de curaj ale dictatorului, dar şi a actelor sale abominabile.

“Kilometrul zero al concertelor din România” Transformarea Pieţei Constituţiei în centru de referinţă pentru concerte (cu parcare subterană, duşuri şi vestiare subterane pentru tehnicieni şi artişti, infrastructură de cablaje şi scenă

“Vă vrem la noi” Scutirea de la plata impozitelor (tot în tandem cu Ilfov) a marilor grupuri de entertainment care investesc în Bucureşti şi împrejurimi, gen Legoland, Disneyland etc.

“Sunt abonat la cultură” Crearea unor oferte de pachete culturale, în care turiştii să poată achiziţiona cultură la engros. Astfel, vor putea opta pentru “coşuri personalizate” mai “mici” sau mai “mari”, care să cuprindă pe intervalul unei săptămâni, o lună sau un an, vizite la mai multe muzee, intrarea în parcuri tematice, la teatre şi la filme româneşti, cu discounturi subvenţionate de PMB.

V. URBANIŞTII NU-S BAU BAU

“NU avortonilor oraşului. DA oraşului care face pui” Realizarea de parteneriate cu Ilfov (inspirate din celebrele înfrăţiri cu oraşe de peste mări şi ţări), prin care autorităţile ilfovene să nu mai accepte dezvoltarea pe teritoriul său de proiecte imobiliare particulare, fără exproprierea unor porţiuni din terenurile privaţilor pentru construcţia de parcuri, grădiniţe, şcoli, spitale, terenuri, săli de sport şi drumuri publice. În felul acesta, în locul actualelor cartiere dormitor, ai căror locuitori îşi duc copiii la şcoală tot în Capitală sau apelează la serviciile medicale ale spitalelor din Bucureşti şi sufocă traficul dimineaţa şi seara, se vor dezvolta “nuclee autonome” ale viitoarei zone Metropolitane, care vor prelua o parte din acest flux.

“Cu pliciul pe speculanţii imobiliari” Mărirea până la un nivel usturător a impozitelor pentru cei care construiesc în “Top 10” al zonelor cu densitate maximă de locuitori.

“Marea dezbulinare” Sprijinirea de către PMB şi Sectoare a înfiinţării şi funcţionării ONG-urilor a căror misiune declarată e de a-i mobiliza pe proprietarii de imobile “cu bulină” şi de a-i ajuta în hăţişul biroratic, să întreprindă demersurile necesare pentru consolidarea clădirilor în care locuiesc. Să fie sprijinite inclusiv ONG-urile care să păzească cetăţenii de “firmele de casă” ale politicienilor.

“Spunem nu paraginei” Exproprierea (clădiri şi terenuri) lăsate în paragină sau pârloagă, care strică imaginea oraşului, cu justa despăgubire, dacă în interval de doi ani de la notificarea de către PMB, nu iau măsuri.

“TBC, lasăăă-ne!” Toate spitalele de boli infecţioase relocate la periferie, pentru a evita riscul de infectare a populaţiei sănătoase. Pe locaţiile actuale ale spitalelor s-ar face locuinţe sociale iar pacienţii vor avea parte de mai mult spaţiu verde şi mai puţină poluare fonică şi atmosferică.

VI. ECO CAPITALA

“No more caca” Finalizarea staţiei de epurare

“Să se mire UTI” Îngroparea stâlpilor de înaltă tensiune de la intrările în Bucureşti (varianta “hard” a net city). Acţiunea ar debloca suprafeţe importante de teren, deoarece cablajele de înaltă tensiune îngropate, au o rază de influenţă negativă asupra sănătăţii mult redusă.

“Muntele Glina scade în înălţime” Centrală ECO care arde gunoaiele oraşului şi dă energie.

“Termoficarea blocurilor cu tehnologia secolului XXI” Termoizolarea blocurilor să fie dublată de montarea pe terasele blocurilor de panouri solar-termice, conectate la reţeaua de încălzire-apă caldă, precum şi de mini-centrale de bloc. Nu va fi o măsură gratuită, ci se va face prin acordarea de credite cu dobândă subvenţionată pentru asociaţiile de locatari care îşi instalează centrale de bloc moderne şi panouri solar-termice. În felul acesta se elimină şi pierderile de pe conducte. Se poate realiza un program pilot pentru 50 de blocuri în fiecare sector, în care finanţarea să fie făcută de municipalitate.

“Hypermarketurile fotovoltaice” Companiile care dezvoltă câmpuri de panouri fotovoltaice în incinta lor (de exemplu hypermarketurile pe acoperişuri, sau depozitele etc), să primească automat reduceri/scutiri de impozite şi taxe locale pe o aumită perioadă de timp.

“Iubim virginii în afaceri” CENTRU DE AFACERI PENTRU TINERI prin reabilitarea/construirea unei clădiri în vederea oferirii în comodat sau chirie subvenţionată pe termen limitat (ex 2/3 ani) pentru tineri absolventţi de studii superioare în vederea demarării unei prime afaceri.

“Silicon Valley dâmboviţean” Incubatoare mixte inovare-business (pe domenii), în care universităţile şi mediul de afaceri pot închiria spaţii cu utilităţi la preţuri subvenţionate, la periferie. Acţiune dublată de scutiri de impozite şi ajutoare nerambursabile oferite de Guvern. Întreprinzătorii debutanţi vor avea prioritate, precum şi numele consacrate din business-ul mondial.

“Aspiratoarele de bani gratuiţi” Companiile bucureştene care atrag bani din fondurile europene (indiferent de domeniu) să fie “premiate” prin scutiri de impozite.

-“Romexpo care este” Sprijinirea investitorilor privaţi în investiţia într-un nou complex expoziţional ca alternativă la Romexpo, îmbătrânit şi de mici dimensiuni.

VII. BUCUREŞTIUL-CAPITALA BUNULUI SIMŢ

“Kilometrul zero al democraţiei” În piaţa Unirii sau în parcul Izvor să se realizeze un “colţ al infamiei”, în care să fie un panou electronic uriaş, pe care să fie postate în permanenţă marile probleme ale Capitalei şi în ce stadiu de rezolvare sunt ele. De pildă, staţia de epurare reuşeşte să prelucreze doar 25-33% din dejecţiile bucureştenilor. Acest procent să se schimbe pe măsură ce lucrările la staţia de epurare avansează. De asemenea să fie afişat pe acest ecran uriaş şi ce promisiuni ale politicienilor au fost îndeplinite, dar şi ce promisiuni aumai rămas neonorate. Desigur, vor fi postate şi cazurile de corupţie descoperite în rândul primarilor şi consilierilor generali şi de sector. Va fi un fel de loc de aducere aminte, care nu va lăsa conştiinţa bucureştenilor să adoarmă, ci o va ţine în permanenţă vigilentă. E simbolul pur al democraţiei ieşită din tranziţie şi ajunsă la maturitate. De asemenea să fie şi un panou pe care în fiecare moment să se ştie gradul de îndatorare al căteţenilor Sectoarelor, precum şi pe ce s-au dus aceşti bani.

“Anti-statuia” Fiecărui mare corupt al României condamnat definitiv să i se ofere de către municipalitate un metru pătrat pe care sponsorii privaţi să poată finanţa ridicarea de sculpturi reprezentând coruptul cu pricina.

“O Capitală fără praf” demolarea cuiburilor “istorice” ale traficanţilor de droguri (ex strada Livezilor, din Ferentari).

“White-cops” înfiinţarea unui corp poliţienesc la nivelul PMB, dedicat special luptei cu traficul de droguri.

“Marea evadare din puşcăria albă” Sprijinirea prin toate mijloacele (scutire de impozite, dublată de finanţare masivă) a ONG-urilor a căror misiune e dezintoxicarea drogaţilor şi reinserarea socială a prostituatelor şi aurolacilor. Finanţarea să nu se facă orbeşte, ci doar pe baza unei evaluări a performaneţelor acestor ONG-uri.

“Bucureştenii au conştiinţa trează” Stimularea dezbaterii pe teme sensibile prin montarea de către PMB a unui număr de panouri publicitare în zonele cu cel mai intens trafic din Capitală, în care să posteze campanii de sensibilizare, educare civică şi etică a populaţiei în diverse probleme (de pildă: proprietarii de animale de companie, care nu culeg fecalele căţeilor lor, vandalii etc).

“Porn-free press” Interzicerea comercializării “la vedere” a pornografiei la chioşcurile de ziare.

“Fără masaj erotic în spaţiul public” Interzicerea răspândirii de flyere cu caracter pornografic şi sexual explicit în intersecţii şi la gurile de metrou.

“Metoda Băsescu” Încetăţenirea practicii referendumului în privinţa unor decizii majore pentru bucureşteni.

“Noi facem politicienii, nu ei pe noi” Trimiterea “o dată pe an” pe banii PMB şi CG a Primarului General, a Primarilor de Sector şi a Consilierilor Generali şi de Sector, într-o perfecţionare la instituţii surori de la cele mai bine administrate 10 oraşe din lume. Costurile vor fi suportate din banii constribuabililor, cu câteva condiţii obligatorii: avionul la clasa economic, cazarea la 3 stele (restul fiind achitat din propriul buzunar) şi vizitele nu vor depăşi o săptămână. Va fi obligatorie publicarea condiţiilor de călătorie pentru fiecare “ales” în parte, vât mai vizibil pe site-ul Primăriei, cu o lună înainte de plecare. Nu vor fi premise decât vizite la cele mai bune administraţii locale din lume, pentru deprinderea de bune practici. Primarul General şi Primarii de Sector vor fi singurii (datorită obligaţiilor funcţiei) care vor avea dreptul de a fracţiona stagiul de perfecţionare de o săptămână în mai multe călătorii.

-publicarea tuturor studiilor de fezabilitate realizate de PMG in ultimii 20 de ani si a tuturor datelor despre firmele executante (costul fiecarui studiu, continut, expertiza, actionariat, directorat etc).

-obligativitatea politistilor de a purta pe piept insigne cu un cod numeric usor vizibil, care sa permita identificarea lor usoara de catre cetateni

-sa existe o unitate mixta (politie-ong-uri) la care cetatenii care au fost supusi unor abuzuri din partea organelor de politie, sa poata depune plangere cu siguranta ca petitiile lor vor fi tratate nepartinitor de colegii politistului reclamat.

VIII. BUCUREŞTIUL PARIAZĂ PE EDUCAŢIE ŞI SĂNĂTATE

“ANL-ul medicilor şi dascălilor” Medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi de la stat (în primii 10 ani de activitate), dacă n-au locuinţă să intre în programul “Pariu pe Educaţie şi Sănătate” (PES). Ce e PES? Pe 1600 ha ale PMB, primăriilor de sector şi achiziţionate pentru completare în Ilfov,se vor aduce utilităţi şi anual se vor ridica 10.000 de “case sociale” pentru profesori şi medici. E vorba de case tip pe structură metalică (profile de tablă galvanizată) de 70 mp (65 mp utili), cu 400 mp terenul aferent. Costul unei astfel de locuinţe (structura e făcută automatizat în fabrică, la fel ca un automobil) poate fi coborât la 15.000€ (exceptând teren+utilităţi). Program autofinanţabil, deoarece vor fi vândute către beneficiarii programului, cu condiţia să nu renunţe la joburile din şcolile şi spitalele de stat 10 ani de la intrarea în posesie.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă