13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialIncidentele de la Atena, fără legătură cu terorismul internaţional

Incidentele de la Atena, fără legătură cu terorismul internaţional

Coletele-capcană trimise mai multor ambasade din Atena şi unor oficiali din Europa nu au legătură cu terorismul internaţional şi nici cu grupări ca al-Qaida, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, relatează CNN, citat de NewsIn.

Autorităţile europene au descoperit marţi pachete destinate lui Angela Merkel şi Silvio Berlusconi. Niciunul dintre pachete nu şi-a atins ţinta, iar poliţia le-a detonat controlat. Ambele pachete veniseră cu avioane din Grecia. Alte două pachete cu explozibili au fost descoperite în secţiunea cargo a aeroportului internaţional din Atena şi erau adresate Europol şi Curţii europene de Justiţie. În plus, cel puţin nouă pachete cu bombe sau pachete suspecte au fost trimise luni şi marţi mai multor ambasade din Atena.

Până acum, doi bărbaţi au fost arestaţi. Ambii sunt greci, iar unul dintre ei este presupus membru al grupului militant de stânga Conspiraţia Celulelor de foc. Poliţia mai caută cinci alţi bărbaţi care par să aibă legătură cu aceeaşi grupare.

Cele mai citite

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă