21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialIncendiul izbucnit în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti a fost localizat

Incendiul izbucnit în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti a fost localizat

Incendiul izbucnit, sâmbătă seară, în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti a cuprins o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi dintr-o clădire cu zece etaje, iar la ora transmiterii acestei ştiri fusese localizat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că incendiul a izbucnit la etajul opt al unei clădiri cu zece etaje, care nu era folosită şi urma să fie dată în folosinţă.

Potrivit sursei citate, flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fusese localizat, intervenindu-se în continuare pentru lichidarea acestuia.

Reprezentantul ISU a mai spus că la momentul izbucnirii flăcărilor în clădirea respectivă nu se afla nicio persoană. De asemenea, nu a fost necesară evacuarea muncitorilor aflaţi în rafinărie.

Incendiul a izbucnit, sâmbătă seară, la o clădire situată în curtea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, fără a exista victime, iar mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate la faţa locului.

Conform pompierilor care participă la intervenţie, nu există pericol de explozie întrucât în zona în care se manifestă incendiul nu sunt depozitate produse petroliere.

 

Cele mai citite

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Cutremur în România, cu magnitudinea 4,1 

Un cutremur de intensitate medie, având magnitudinea de 4,1 pe scara Richter, a avut loc marți după-amiază, la ora 18:32, în județul Buzău, conform...

Portul Constanța, victima perfectă a managementului defectuos al statului!

Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este ”afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă