20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu puternic în Bucureşti

Incendiu puternic în Bucureşti

 

Trei case din Bucureşti au fost afectate de un incendiu puternic produs duminică dimineaţă în sectorul 2, pompierii reuşind să stingă focul după o intervenţie de aproape două ore şi jumătate, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, pompierii au fost alertaţi, printr-un apel primit la 112 la ora 5.31, cu privire la un incendiu izbucnit pe strada Doda Traian din sectorul 2.

La faţa locului, unde focul cuprinsese trei case, s-a intervenit cu şapte autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor, fiind mobilizaţi, în total, 50 de angajaţi ai ISU.

“A fost afectată, în total, o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi”, au mai precizat sursele citate.

Nicio persoană nu a fost rănită în incendiu. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, în casele afectate de incendiu locuiau patru familii.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită, o posibilă variantă fiind cea a unei sobe care a explodat.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă