13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu în Apărătorii Patriei, patru case au luat foc

Incendiu în Apărătorii Patriei, patru case au luat foc

UPDATE Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov informează că incendiul produs sâmbătă la Apărătorii Patriei, pe strada Ion Enache, care a afectat patru imobile şi anexele acestora, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, este sub control şi nu se mai poate extinde.

 
Patru case din zona Apărătorii Patriei au luat foc, iar la această oră incendiul încă nu a fost stins, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
"Este un incendiu mare, patru case au luat foc. Nu sunt victime. Nu au funcţionat hidranţii de pe stradă, pompierii au găsit nişte hidranţi pe alte străzi din apropiere. Incendiul încă nu a fost stins", a precizat Daniel Vasile.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă